Pilotul MiG-ului a fost operat și răspunde la stimuli

Data actualizării: Data publicării:
avion igsu

Operaţia la care a fost supus pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit, luni, în judeţul Constanţa a durat peste patru ore şi a fost foarte dificilă, bărbatului fiindu-i montate în coloană opt şuruburi de titan, pentru fixare, în timpul intervenţiei măduva osoasă nefiind afectată, a declarat comandantului Spitalului Militar, medicul Florentina Ioniţă-Radu. Pilotul urmează să fie reevaluat neurologic peste aproape două ore, pentru a se stabili dacă poate să meargă.

ACTUALIZARE 18:45 - Pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit, luni, în judeţul Constanţa şi supus unei intervenţii chirurgicale la coloană care a durat mai mult de patru ore s-a trezit, medicii stabilind că are reflexe şi sensibilitate la picior, a declarat şeful clinicii de neurochirugie a Spitalului Militar, Marian Mitrică, precizând că pacientul a fost detubat.

Deşi iniţial medicii spuneau că vor aştepta aproape două ore, după operaţie, pentru a-l trezi pe pilotul rănit, acesta s-a trezit singur, fiind supus imediat unor teste de sensibilitate la picioare.

„Pacientul s-a trezit, are reflexe şi sensibilitate la picior şi a fost detubat”, a precizat medicul Marian Mitrică, şeful clinicii de neurochirugie, cel care l-a operat pe pilot.


„A fost o intervenţie foarte dificilă, a durat peste patru ore, s-au montat opt şuruburi de titan, a fost fixată o zonă mai mare o coloanei decât ne aşteptam inţial, s-a reuşit reducerea hematomului, s-a redus în totalitate, a fost extras de la locul respectiv, s-au redus fragmentele osoase, astfel încât în urma intervenţiei chirurgicale măduva nu a fost afectată, deci nu există riscul de efracţie a măduvei, una dintre complicaţiile la care ne aşteptam. În cursul operaţiei , sângerarea a fost mai mică decât ne-am fi aşteptat noi, deci nu a fost nevoie de sânge supliementar, a fost suficientă folosirea unei singure unităţi de sânge”, a declarat directorul general al Spitalului, medicul Florentina Ioniţă-Radu.

Ea a precizat că în momentul în care a fost dus în sala de operaţii pacientul avea insuficienţă respiratorie, motiv pentru care a rămas intubat şi ventilat pe toată durata intervenţiei.

„Când s-a intrat în operaţie, pacientul avea o deficienţă respiratorie. Pacientul este în continuare sedat şi intubat . Nu s-a putut aprecia exact moticitatea, dacă din punct de vedere neurologic, dacă poate sau nu să-şi folosescă picioarele, acest lucru se va întâmpla după ce va fi trezit peste două ore. În funcţie de ce va fi atunci vom decide conduita terapeutică viitoare. Repet,  nu putea merge pentru că un cheag de sânge şi fragmente osoase apăsau pe coloană. Acum cheagul de sânge şi fragmente osoase au fost eliminatre, coloana lui este integră, dar deşi coloana este integră există riscul să rămână un oarecare deficit. Dar, putem stabili care este starea lui peste aproximativ două ore”, a continuat comandatul spitalului.

La rândul său, medicul Marian Mitrică, şeful secţiei de neurochirurgie, a spus că pilotul va fi reevaluat neurologic peste aproape două ore.

„Operaţia a decurs cum ne aşteptam, nu au fost probleme deosebite. Statusul neurologic, situaţia lui exactă din punct de vedere neurologic va fi determinată în jurul orei 19.30-20.00. Statusul lui după trezire contează cel mai mult”, a menţionat Mitrică.

Potrivit şefului ATI, medicul Dan Corneţ, pacientul are ”o afectare pulmonară serioasă”, respectiv o insuficienţă respiratorie acută.

„Contuziile pulmonare înseamnă o afectare pulmonară serioasă. Este vorba despre o insuficienţă respiratorie acută hipoxemică, din acest motiv pacientul a rămas intubat şi ventilat respirator postoperator. Nu au fost incidente în timpul intervenţiei chirugicale, dar trebuie să ţinem cont că are această insuficienţă respiratorie. El va fi trezit peste aproximativ două ore pentru reevaluare neurochirurgicală, rămânând să vedem şi parametrii respiratori pe baza analizelor pe care le vom face”, a explicat medicul.

Pilotul Adrian Stancu, rănit în urma prăbuşirii unui avion Mig 21 Lancer la Constanţa, nu îşi poate mişca picioarele, riscul de paralizie fiind foarte mare, şi va fi supus marţi unei intervenţii chirurgicale la coloană, anunţau, luni după-amiază, medicii de la Spitalul Militar Central.

Locotenent-comandorul Adrian Stancu, pilot pe o aeronavă MiG 21 LanceR a Forţelor Aeriene Române, s-a catapultat luni, în jurul orei 11.15, în apropiere de aeroportul Mihail Kogălniceanu, în zona localităţii Nazarcea, judeţul Constanţa, în timpul executării manevrelor de aterizare.

El a fost recuperat, i s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean Constanţa.

Aeronava, care se afla în dotarea Bazei 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” din Feteşti, decolase în jurul orei 10.00 de pe baza aeriană din Mihail Kogălniceanu pentru a executa o misiune de antrenament în cadrul exerciţiului ”Thracian Eagle 2017”, care se desfăşoară împreună cu forţele aeriene bulgare.

„După executarea misiunii, la întoarcerea către Mihail Kogălniceanu, pe timpul executării manevrelor de aterizare, pilotul a raportat o defecţiune majoră la motor, cu deteriorarea parametrilor de funcţionare ai acestuia. Conform procedurilor, pilotul s-a catapultat, aeronava prăbuşindu-se în zona menţionată, în afara ariilor locuite”, a anunţat MApN.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri