Sari la conținut

Plan roșu la Vaslui. Șapte persoane rănite în urma unui grav accident

Un grav accident de circulaţie a avut loc, duminică seara, pe DE 581 în localitatea Şapte Case, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie.



"Din primele informaţii pe care le avem, accidentul s-a soldat cu şapte victime", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene, potrivit Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Podul Înalt" al judeţului Vaslui, în accident au fost implicate două autoturisme, iar la faţa locului au fost trimise mai multe autospeciale ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Vaslui.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul rutier.