Polițist de penitenciar arestat pentru că dădea traficanților de droguri informații din dosare DIICOT

Data publicării:
Screenshot 2025-06-17 105944
Foto: DIICOT

Un polițist de penitenciar din Constanța a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul este suspectat că ar fi oferit informații din mai multe anchete penale unor persoane cercetate de DIICOT, inclusiv identitatea unui colaborator sub acoperire.

Bărbatul de 22 de ani, polițist de penitenciar în Constanța, este acuzat că a divulgat informații unor persoane anchetate și trimise în judecată de DIICOT pentru constituire de grup infracțional organizat și comerț cu substanțe cu efect psihoactiv. Una dintre aceste persoane se afla în detenție.

„Potrivit materialului probator, în luna decembrie 2024, bărbatul ar fi oferit sprijin unor persoane cercetate – dintre care una încarcerată – trimise în judecată de DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi le-ar fi informat cu privire la existenţa unei anchete penale care îi viza, desfăşurată într-un alt dosar instrumentat de DIICOT Serviciul Teritorial Constanţa”, arată IPJ Constanţa.

Anchetatorii adaugă că polițistul „ar fi divulgat direct şi indirect celor două persoane identitatea unui colaborator autorizat în cauză pentru strângerea de date şi informaţii în legătură cu activitatea infracţională investigată”.

 

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...