Poliţiştii nu vor mai răspunde penal când vor trage după infractori

Data actualizării: Data publicării:
emblema politia romana_fb politie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi legea care modifică folosirea armei şi înlăturară răspunderea penală în cazul polițiștilor și jandarmilor care deschid focul. Noua lege aduce completări şi legate de situațiile în care persoanele pot face uz de arme de foc.

emblema politia romana_fb politie

Poliţiştii nu mai răspund penal dacă folosesc armele de foc pe care le au în dotare, potrivit noii legi.

„Uzul de armă executat în condiţiile şi situaţiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea materială”, se arată în noua lege a armelor.

Cu alte cuvinte, cei care vor trage cu pistoalele sau puştile vor da explicaţii şefilor şi procurorilor, dar nu vor mai putea fi daţi în judecată dacă anchetatorii constată că au respectat legea.

De asemenea, în situaţii excepţionale, precum ameninţările teroriste, armamentul poate fi folosit fără somaţie, potrivit noii legi.

Cei care au gândit noile prevederi au susţinut că România era printre singurele ţări din Uniunea Europeană în care poliţiştii aflaţi în pericol ezitau să folosească armele de foc pentru a nu li se întocmi dosare penale.

Ofiţerii de poliţie îşi foloseau armele mai mult în poligon până acum. Dacă o făceau şi în misiune, erau obligaţi să scrie zeci de pagini în care să-şi explice gestul.

Aceste noi prevederi sunt ancorate în realitatea anului 2016. Acel uz de armă din 1996 era o prevedere comunistă. Dacă aveam vătămare, era cercetat pentru vătămare, dacă era deces, era cercetat pentru omor calificat”, a explicat vicepreședintele SNPPC, Dumitru Coarnă.

Sute de poliţişti, jandarmi, ofiţeri SPP şi militari au fost cercetaţi pentru că şi-au folosit armele în timpul serviciului. Unii au fost chiar condamnaţi. Un poliţist din Galaţi de exemplu a fost găsit vinovat pentru omor după ce a împuşcat un suspect care l-ar fi atacat. Înainte ca legea să se schimbe, poliţistul mărturisea.

„Cel care are curajul să efectueze această acţiune, să tragă, e privit de colegi ca un pic nebun, mulţi n-ar face-o”, a spus atunci polițistul.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul Ştefan Burlacu, fost ofiţer SPP din garda preşedintelui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri