Pompierii piromani. Doi frați gemeni dintr-o localitate din Neamț puneau foc intenționat în curţile oamenilor

Data publicării:
incendii-1

Ei puneau foc intenţionat în curţile localnicilor pentru a interveni ulterior să stingă incendiile. Şi totul pentru a convinge comunitatea că merită să lucreze pe o autospecială primită de primărie din Irlanda.

Poliţiştii din comuna Ștefan cel Mare au început o anchetă, când au observat că numărul incendiilor în localitate creşte. Anchetatorii i-au suspectat pe cei doi frați pentru că, la două incendii, aceștia au reușit să ajungă înainte de fi apelat numărul de urgență 112.

Potrivit polițiștilor, tinerii puneau fân în magaziile localnicilor, apoi îi dădeau foc. Cei doi ajungeau imediat la fața locului, stingeau flăcările, și de fiecare dată promptitudinea le era răsplătită cu laude din partea păgubiților.

Joi seară, însă, planul le-a fost dat peste cap de polițiști. În fața anchetatorilor, cei doi pompieri voluntari au motivat că au vrut doar să testeze o maşină de intervenţie, adusă din Irlanda.

Tinerii au fost arestați preventiv, fiind acuzați de distrugere. Însă, ei trebuie să plăteasca și pagubele provocate - aproximativ 10.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Vizi Imre: „Nu aveam voie să cânt în română sau maghiară.” Motivul din spatele regulii e cu totul altul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mel C, despre absența Victoriei Beckham de la nunta ei cu Chris Dingwall. Cum s-a revanșat creatoarea de modă
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme cu Dustin Hoffman
Adevarul
Scut și Sabie: Ucraina începe producția în masă a antirachetelor „Freyja” și testează cu succes prima sa...
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit 35 sau 40 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu pe țară?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Mărturisirea tulburătoare a lui William Shatner. El și fiica lui s-au luptat cu cancerul în același timp. Cum...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine