Video Prefectul Capitalei, despre intervenția Distrigaz înainte de explozia din Rahova: E o problemă. Probabil ar trebui schimbată legislația

Data actualizării: Data publicării:
andrei nistor
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prefectul Bucureștiului, Andrei Nistor, a declarat, joi, la Digi24 că este „oarecum greşită” procedura prin care compania Distrigaz, în momentul în care este sesizată că se simte miros de gaze în anumite zone, doar constată, oprește gazele şi apoi sigilează, după care verificările trebuie făcute de firme autorizate. În opinia acestuia, „probabil” că este necesară modificarea legislaţiei în acest sens. „Îmi dau şi eu seama că există o problemă în tot acest proces”, a afirmat Andrei Nistor. 

Prefectul Andrei Nistor a spus că, deocamdată, nu există un raport preliminar al INSEMEX despre cauzele exploziei, dar au fost văzute „nişte crăpături în ţeava respectivă”.

„Am văzut şi eu ştirile ieri, iar în momentul doi am sunat la INSEMEX să mă interesez de acest raport. Mi-au confirmat că nu există acest raport, deci nu ştiu de unde a plecat această teorie. Este posibil ca aceste informaţii să nu fie adevărate în acest moment. Înţeleg că vizual, cel puţin, au fost văzute nişte crăpături în ţeava respectivă. Este posibil, nu neg acest lucru, nu neg că asta ar putea fi cauza, dar în momentul de faţă nu avem aceste informaţii sigure. Acum, anchetatorii abia au terminat ieri de preluat probele de la faţa locului şi ancheta continuă”, spune prefectul.  

Andrei Nistor a adăugat că reprezentanţii de la INSEMEX cu care a discutat nu i-au spus nimic, pentru că nu au voie să discute, fiind parte din anchetă. 

„Nu mi-au spus nimic, pentru că momentan ei nu au voie să discute, fiind parte din această anchetă. Deci, momentan nu am informaţii concrete despre raport. Ce mi-au spus este că un astfel de raport durează destul de mult, va fi foarte amănunţit şi când va fi finalizat îl voi primi şi eu şi voi încerca să îl fac public”, a punctat Andrei Nistor. 

Prefectul a afirmat că, la modul general, este „convins” că există probleme la „destul de multe blocuri” şi că acestea ar trebui verificate, urmând să discute cu Distrigaz să facă aceste verificări acolo unde se impune acest lucru. 

„Voi avea o discuţie cu Distrigaz, o să le cer un raport să înţeleg, din punctul lor de vedere, care este starea astăzi şi să vedem unde se impun aceste măsuri şi de ce nu le-au luat dacă trebuiau luate. Adică nu vor fi lăsaţi uşor, evident, nu încerc să disculp pe cineva, dar nici să acuz pe cineva în acelaşi timp”, a subliniat Nistor. 

Nistor: Este nevoie de modificarea legislației 

Prefectul Capitalei a fost întrebat dacă a discutat cu oficialii Distrigaz despre modul în care angajaţii companiei au intervenit la sesizarea locatarilor din zona Calea Rahovei, aceștia oprind gazele şi au pus sigiliu, fără să facă verificări suplimentare pentru a constata de unde vine mirosul puternic de gaze.   

„Procedura ştiţi care este - mai întâi opresc gazele, apoi se sigilează, mai departe ar trebui să verifice firme autorizate. Îmi dau şi eu seama că există o problemă în tot acest proces, care va trebui evaluată în perioada următoare să vedem ce se poate face ca să preîntâmpinăm astfel de situaţii. Nu i-am întrebat de ce nu au făcut verificările, ştiind că asta este procedura în momentul de faţă, dar este clar că procedura este oarecum greşită”, a răspuns Nistor. 

El a afirmat că „probabil” este nevoie de modificarea legislaţiei în acest sens. 

„Din punctul meu de vedere de nespecialist în acest domeniu bănuiesc că da. Cu siguranţă, trebuie analizat de către specialişti şi văzut ce putem face mai bine pe viitor astfel încât să nu se întâmple. Am înţeles că lumea deja sesizează mult mai multe astfel de cazuri, probabil este şi speriată şi pe bună dreptate, primesc anunţurile de la 112 şi văd că apar tot felul de relatări de scurgeri de gaze. Până acum, zilele acestea, toate au fost soluţionate ok, multe dintre ele nici măcar nu s-au adeverit a fi gaze, dar e bine că lumea sună, autorităţile îşi fac treaba şi verifică”, a afirmat Nistor.  

Prefectul Capitalei a precizat că încă nu a vorbit cu oficialii Distrigaz, dar că urmează să o facă, în condiţiile în care a solicitat să fie făcute controale la conductele de gaze. 

„Nu am vorbit încă (n. red. - cu oficialii Distrigaz), dar urmează să fac acest lucru. Momentan, focusul este pe zona respectivă, ştiu că Distrigaz a realizat şi probe de presiune în branşamentele respective. Important este să se dea drumul la gaz şi la blocurile din acea zonă şi se lucrează în acest sens. Din cele 1.700 de persoane vreo 10% nu au reviziile făcute. Deci urmează să se întâmple toate aceste lucruri”, a precizat prefectul Capitalei. 

Citește și Bujduveanu, după raportul preliminar al INSEMEX: „Cine a racordat la utilități imobilul din Rahova a făcut-o cu încălcarea legii” 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...