Preşedintele CJ Brăila, întrebat de jurnalişti dacă demisionează: „Nu aveţi pic de bun simţ. Nesimţire”

Data publicării:
gheorghe bunea stancu presedinte CJ braila FB

 

(Gheorghe Bunea Stancu - Facebook)

Întrebat de jurnalişti despre concediul său de zece zile, Gheorghe Bunea Stancu a spus că este şi el om şi că nu şi-a mai permis un concediu de mult timp, iar atunci când a plecat "asfaltul era negru".

"Eu credeam că mă întrebaţi dacă cunosc problemele judeţului, dacă m-am ocupat de ele, dacă mă interesează situaţia celor care m-au ales şi mă aşteptam să cunoaşteţi cum am stat cu concediul în ultimii ani. Dacă am plecat câteva zile din ţară, am plecat în conformitate cu zilele legale, în baza unui bilet cumpărat cu 7-8 luni înainte. Când am plecat era negru asfaltul. Nu mi-am terminat concediul, dar având în vedere situaţia care a persistat în judeţ, am luat decizia să mă întorc. Eu cred că mi am făcut treaba”, a răspuns preşedintele CJ Brăila.

În momentul în care o jurnalistă l-a întrebat dacă îşi va da demisia, aşa cum a procedat prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, criticat pentru modul în care a gestionat deszăpezirea în judeţul Brăila, preşedintele CJ a răspuns: "Nu ştiu de unde sunteţi, dar dacă sunteţi de la presă, vă rog să fiţi politicoasă. Puneţi mâna şi citiţi şi vedeţi legea cum se ajunge la Consiliul Judeţean. Am fost activ şi dacă nu am fost aici".

La finalul conferinţei de presă, Gheorghe Bunea Stancu s-a auzit în microfoanele aflate pe masă cum îi spune unei persoane din apropiere că nu stă de vorbă cu "nişte fâţe". De asemenea, a fost auzită şi remarca "nişte obraznici".

Ulterior, schimbul de replici cu jurnalista care l-a întrebat pe Bunea Stancu dacă îşi va da demisia a continuat la ieşirea din sala de conferinţă.

"Băi, să-ţi trimit demisia, mă. Unde vrei să-ţi trimit demisia?", a întrebat-o Bunea Stancu pe jurnalistă.

"Domnule preşedinte, v-am vorbit frumos! Cum vă permiteţi să vorbiţi aşa cu noi?", întreabă jurnalista, dar şi un alt ziarist.

"Nu aveţi pic de bun simţ. Nesimţire", mai spune preşedintele CJ Brăila în timp ce părăseşte sala.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri