Președintele Klaus Iohannis a vizitat laserul de la Măgurele

Data publicării:
amicul klaus iohannis-3

Este un proiect extraordinar de ambițios, care cu siguranță va pune România foarte sus pe harta țărilor unde se face cercetare fundamentală. Trebuie să recunosc că se îmbină foarte bine cu conceptul meu despre educație în România”, a declarat Klaus Iohannis la plecare.

ELI-NP, centrul de cercetări în domeniul fizicii nucleare de la Măgurele, care este în curs de construire, la Măgurele, este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansată structură pe plan mondial destinată studiilor legate de radiaţia fotonică cu caracteristici extreme. Celelalate două centre - ELI-Beamlines şi ELI-ALPS - vor fi construite la Praga (Cehia) şi, respectiv, Szeged (Ungaria).

Construcţia centrului de cercetare ELI-NP la Măgurele trebuia finalizată până în toamna lui 2014, pentru ca apoi să fie instalate cele două lasere de mare putere şi sistemul de radiţie gamma, iar centrul de cercetare să fie operaţional din 2017.

Inaugurarea lucrărilor la infrastructura proiectului a avut loc în luna iunie 2013, în prezenţa comisarului european pentru Politici Regionale, Johannes Hahn.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, de la acea vreme,Mihnea Costoiu spunea, în 2013, că laserul de la Măgurele ar putea concentra investiţii publice şi private de peste un miliard de euro şi va crea în total 13.000 de locuri de muncă, inclusiv pentru 1.000 de cercetători din toată lumea, din care peste 200 vor fi angajaţi permanent.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri