Preşedintele unei comisii de bacalaureat, un funcţionar şi un elev din Sibiu, cercetaţi de DNA pentru fraudă

Data publicării:
lei ron bani mediafax foto octav ganea-4

Inspectorul şcolar, care este și președintele Comisiei de bacalaureat din Centrul zonal de evaluare Sibiu, și angajatul Colegiului Independența sunt acuzați de trafic de influență, iar elevul care ar fi încercat să ofere suma de bani este acuzat de cumpărare de influență.

Astfel, la data de 1 iulie, angajatul Colegiului Independența ar fi primit de la un elev ce a susținut bacalaureatul suma de 2.200 de lei pentru a interveni pe lângă cadrele didactice din comisia de corectare a lucrărilor de la proba de Limba și literatura română.

La rândul său, câteva zile mai târziu, angajatul colegiului ar fi oferit o parte din banii primiți inspectorului școlar și președinte al comisiei de bacalaureat din Centrul zonal de evaluare Sibiu. Acesta având sarcini privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat la nivelul județului.

„Joantă Sorin (inspector școlar - n.r.) a acceptat promisiunea de a primi de la Giupană Viorel (angajatul colegiului - n.r.) o parte din suma de 2.200 lei, cu scopul de a interveni la evaluatorii din Comisia de corectare a lucrărilor la examenul de bacalaureat de la Colegiul Tehnic „Independenţa” Sibiu, astfel încât să i se asigure candidatului Stancă Toma-Ştefan reuşita la proba de Limba şi Literatura Română”, se arată în comunicatul DNA.

Inspectorul școlar și angajatul colegiului au primit interdicția de a părăsi localitatea pentru 30 de zile.

Procurorii au beneficiat și de sprijinul Serviciului Român de Informaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri