Primăria Bucureşti a dat 600.000 de euro pentru semnalizarea străzilor, pietonii se ghidează tot după instinct

Data publicării:
marcaj stradal

 

Până în 2016, Primăria a contractat de la o firmă privată servicii de semnalizare rutieră în valoare de 60 de milioane de euro.

Administraţia Străzilor din Capitală a plătit anul acesta peste 600.000 de euro pentru semnalizarea arterelor, dar şoferii spun că se ghidează tot după instinct.

Ca să fie sigură că rezolvă problema marcajelor de pe şosea şi a indicatoarelor rutiere, Administraţia Străzilor a încheiat până acum nu unul, ci două contracte, în valoare totală de aproape 60 de milioane de euro. Banii ajung pentru montarea a aproape 700.000 de indicatoare.

Primul contract, încheiat în 2011, valabil patru ani presupune achiziţia de marcaje şi indicatoare. În 2012, este încheiat un alt contract, tot pe patru ani, care presupune, de asemenea, achiziţia de marcaje şi indicatoare, iar anul acesta Administraţia Străzilor cumpără de 640.000 de euro marcaje şi indicatoare rutiere.

Conducerea firmei care a câştigat cele două licitaţii spune că, deşi obiectul ambelor contracte este acelaşi, în realitate este vorba despre două lucruri complet diferite.

„În 2011 a fost încheiat un acord cadru privind realizarea de marcaje rutiere în zona şcolilor. În 2012, acordul cadru pe care l-a încheiat Administraţia Străzilor cu asocierea din care facem şi noi parte se referă la semnalizarea rutieră a străzilor şi bulevardelor din Bucureşti în care se aplică marcaj rutier obişnuit, cel pe care îl vedem peste tot pe străzi”, spune Valentin Ciobanu, director general adjunct al Vesta Investment.

Pe lângă aceste servicii, firma câştigătoare trebuie să asigure şi montarea limitatoarelor de viteză, a benzilor rezonatoare, separatoarelor de sens, dar şi instalarea şi montarea stâlpilor pietonali. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri