Primăria București a ieșit pe minus cu 40 de milioane de euro

Data publicării:
2711primarie-35597

Cea mai mare parte din bani nu se regăseşte în buget pentru că Guvernul nu a dat primăriei banii cu care ar fi trebuit să acopere o parte din costurile stadionului Arena Naţională.

Pentru a fi cât mai puţin resimţite pierderile, primăria nu va deconta investiţiile făcute de RATB şi RADET. Și cel mai probabil vor fi sume care vor deveni restante. În acest mod cresc arieratele.

Primăria Capitalei a încasat pînă acum cu cinci la sută mai puţin decât a prevăzut la începutul anului. Conform proiectului de rectificare bugetară, cea mai mare pierdere a fost cauzată de investiţia care a atras mulţi turişti străini în Capitală.

Anul acesta s-au încasat mai puțini bani la bugetul local și din cauza Arenei Naționale, iar asta pentru că Guvernul încă nu și-a plătit partea sa pentru construcția stadionului.

2,5 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Pînă acum, Primăria încă nu a încasat amenzile date de Poliţia Locală şi nici banii de la persoanele ale căror locuinţe au fost consolidate din bugetul local. Pe de altă parte, din banii bucureştenilor s-au făcut şi unele plăţi care ar putea părea mai puţin urgente.

Numai pentru parohii și biserici, Consilul General a aprobat în primăvara acestui an peste șase milioane de euro, dintre care 2,5 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

De asemenea, în luna octombrie, Municiplitatea a contribuit cu un milion de lei la bugetul echipei de handbal Oltchim. Rectificarea în minus va fi discutată în ședința de consiliu general de joi, și tot atunci pe ordinea de zi se va afla un alt proiect care presupune fonduri: prelungirea contractului de închiriere a clădirii Primăriei, cu aproximativ trei milioane de euro pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri