Video Primele imagini cu explozia dintr-o garsonieră din Balș, în urma căreia 5 persoane au ajuns la spital. Momentul deflagrației

Data actualizării: Data publicării:
Autospecială de pompieri ISU, intervenție, București,
Foto: ISUBIF

Atenție! Imagini cu un puternic impact emoțional!

În imagini se observă cum bucăți din ferestrele imobilului sunt împrăștiate în parcarea din fața imobilului, în urma suflului puternic al deflagrației.

Două autoturisme au fost grav avariate, potrivit bilanțului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

În explozia urmată de un incendiu, care a avut loc, joi, la garsoniera din Balș, două persoane au suferit arsuri, iar alte trei au făcut un atac de panică, toate fiind transportate la spital. Autoritățile au activat la acel moment Planul Roșu de Intervenție.

Potrivit IGSU, 31 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat. Cinci persoane au fost transportate la spital, dintre care două au prezentat arsuri de gradul I și II la nivelul feței, membrelor superioare și toracelui, iar trei au avut atacuri de panică, mai spune sursa  citată.

Doar circa 30% dintre garsoniere funcționau pe rețeaua de gaz, pentru restul din ele erau folosite butelii, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, la Digi24.

La fața locului au acționat două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime, 10 echipaje medicale, dintre care șase de la SMURD și patru de la Serviciul Județean de Ambulanță. De asemenea, a fost dislocat și punctul medical avansat”, a declarat Alin Băsășteanu.

Autoritățile încearcă să afle ce s-a întâmplat și de unde această explozie, iar ancheta este în desfășurare.

Primarul din Balș Cătălin Rotea a precizat, la Digi24, că oamenii afectați de incident vor primi ajutoare de urgență și primăria a pus deja la dispoziție locuri de cazare pentru ei.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Patru capcane din piața construcțiilor în 2026: cum pot ajunge românii să plătească mai mult pentru aceeași...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Mercur retrograd ar putea influența și animalele de companie. 4 semne bizare pe care stăpânii nu trebuie să...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...