Principesa Margareta: Regele Mihai, mişcat de felicitările primite

Data publicării:
regele mihai casa regala

Zi de mare sărbătoare pentru Casa Regală. Regele Mihai a împlinit astăzi 95 de ani. Aniversarea Majestăţii Sale a fost marcată la Bucureşti, printr-un concert caritabil, la Ateneul Român, la care au participat Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.

Cei 95 de ani l-au găsit pe Regele Mihai, la reşedinţa privată din Elveţia, alături de două dintre fiicele sale: Principesele Sofia şi Elena.

În primăvară, fostul suveran s-a retras din viaţa publică, din cauza problemelor grave de sănătate. Regele Mihai a plecat în exil, în ianuarie 1948, la trei zile după ce comuniştii, l-au forţat să abdice. I-au spus că execută o mie de deţinuţi studenţi, dacă nu renunţă la coroană. În acelaşi an, autorităţile comuniste i-au retras cetăţenia română, pe care a recâştigat-o abia în 1997. A revenit în ţară, pentru prima dată, după căderea comunismului în 1992 şi apoi abia în 1997, după ce regimul Iliescu i-a interzis, în repetate rânduri, să mai intre în ţară.

Principesa Margareta, Custodele Coroanei: „Am vorbit două ore cu el, şi sora mea la fel şi e foarte încântat de seara asta pentru că toată viaţa lui a susţinut tinerii şi deja a noua ediţie e ceva. A mulţumit la toată lumea care a trimis mesaje, flori, emailuri, scrisori. E foarte mişcat de asta”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri