Prințul Charles, membru în juriu la un concurs de cosit

Data publicării:
charles-concurs-cosit

Prinţul Charles a ajuns la casa din Valea Zălanului duminică seară. Luni, în jurul prânzului, îmbrăcat lejer şi însoţit de prietenul său, Contele Kalnoky, a plecat într-o scurtă plimbare în pădurile din zonă. După o drumeție de două ore, moștenitorul coroanei britanice și-a asumat dificila misiune de a face parte din juriul unui concurs de cosit. În competiţie - patru echipe din judeţul Covasna.

„Eu vă prezint echipa mea din Micloșoara. Ei se ocupă de cosit de mai bine de 20 de ani”, și-a prezentat un concurent echipa.

Concurenţii nu s-au lăsat deloc intimidaţi.

„Suntem obișnuiți, că are 4-5 ani de când vine aici în mai sau la începutul lui iunie”.

„Ne-a bucurat mai mult că cineva ca dânsul apreciază lucrul pe care noi îl facem”.

„O să arate băieții cum trebuie, că au văzut și ei că iubește domnul prinț foarte tare natura”, au spus concurenții.

Echipele participante la concurs au fost punctate după mai multe criterii.

Cum se prezintă și ce costum poartă. Cea de-a doua este cum bat coasa, adică dacă reușesc să facă tăișul coasei foarte fin înainte de ascuțire, apoi cum ascut coasa cu piatra și cositul propriu-zis. Vor fi jurizați în funcție de cosit, dar și cât de repede fac acest lucru”, spune un membru din staff-ul prințului.

La sfârşitul competiţiei, mai mulţi localnici împreună cu doi ceteraşi i-au cântat prinţului muzică specifică zonei.

Prinţul Charles este asteptat mâine să facă o vizită şi la Viscri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri