Profesor din Focșani, bătut de rudele unui elev, pe care îl lovise anterior: „Nu neg că l-am pocnit”

Data publicării:
05012013 20profesor 20batuta 20focsani-47730

Copilul s-a plâns rudelor, care au intrat în şcoală şi l-au bătut pe profesor pe hol, dar şi în sala de clasă, sub privirile elevilor.

Profesorul are mai multe răni la cap şi o arcadă spartă, dar este conştient şi starea sa este stabilă, spun medicii.

Poliţiştii şi inspectorii şcolari s-au autosesizat şi au început o anchetă. Agresorii, doi bărbaţi şi o femeie, vor fi aduşi astăzi la audieri.

„Colegii mei s-au autosesizat și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, precum și lovire sau alte de violențe. Persoanele care au intrat în incinta școlii fără drept au fost sancționate contravențional cu 500 de lei, conform legii 61/1991.

În momentul de față colegii mei fac toate verificările necesare pentru a stabili situația de fapt”, a declarat Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Profesorul nu neagă că a sancționat alți elevi

„Eu predam, frații se uitau pe o revistă, nu știu ce aveau acolo, și m-am enervat, le-am spus să iasă afară, n-au ieșit și m-am enervat și l-am scos forțat.

Nu neg că l-am pocnit.

Au plecat și au venit în sala de clasă și n-am știut cum m-au lovit. Mi-au dat cu pumnul, mi-au spart arcada, pe urmă cu palmele, m-au scuipat, m-au trânit, mi-au dat cu picioarele.

Totul s-a întâmplat sub privirile elevilor, s-au speriat și au fugit”, a spus profesorul de muzică.

Întrebat dacă s-a mai întâmplat să lovească elevi, profesorul a spus: „Au mai fost, dar eu nu lovesc așa. Nu este bine, însă îmi ies din fire că eu le spun să stea liniști, ei nu vor. Mai sunt copii gălăgioși, dar în anumite momente, nu. Ei nu ascultă de nimic, le-am dat o temă, mulți n-au făcut. Nu-i deranjează nici nota de purtare.

N-am luat legătura cu părinții că a fost o chestie spontană”, a spus Mircea Ianchevici, profesorul bătut, la Digi24.

Familia elevului agresat a dat bzna în școală

„Dacă au mai fost alte incidente, acestea nu s-au petrecut în școala noastră, având în vedere că domnul profesor Ianchievici are la noi numai șase ore și restul completării de normă o are la școala Ion Bazgan. Nu am avut cunoștință de alte loviri de copii la noi în școală. Acesta a fost primul incident la noi în școală.

Noi nu avem posibilitatea să asigurăm program de pază permanentă. La noi programul de pază începe la 19:00 până dimineața la 7. Pe perioada cursurilor singura posibilitate este sistemul de supraveghere, profesorul de serviciu și elevul de serviciu. În momentul în care s-a întâmplat acest incident, cei doi profesori de serviciu erau la orele de curs.

Cei trei care au intrat în unitatea de învățământ nu au stat de vorbă cu elevul de serviciu, lucru pe care l-am putut vedea de pe camerele de supraveghere, deși ei spun că au întrebat de profesor. Elevul de serviciu a alergat până la sala de clasă în care se afla domnul profesor Ianchievici, el a alergat la profesorul de serviciu după asta.

Din discuțiile pe care le-am avut cu unii dintre părinți care au copii la clasa respectivă, dar și la clasele I-IV, că și părinții celor autosesizați vor face o plângere penală împotriva acestei familii pentru că elevii s-au simțit terorizați”, a declarat Marin Strapciuc, directorul liceului, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri