Prognoză ANM. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Data publicării:
oameni la dezapezire zapada - GettyImages-463495240

Foto: Gulliver/Getty Images

În același timp, precipitații se vor semnala până spre finalul primei săptămâni de prognoză, în majoritatea regiunilor.

În Banat, vremea se va încălzi semnificativ, în intervalul 6-8 ianuarie devenind apropiată de normalul termic al perioadei. Între 9 și 11 ianuarie va fi mai caldă decât de obicei, cu medii regionale ale temperaturilor maxime de 6 — 8 grade și minime în jurul pragului de îngheț. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, se vor înregistra în continuare valori termice mai ridicate decât în mod obișnuit. Astfel, în medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 8 grade, iar cele minime, între—3 și 0 grade. Până spre 7 ianuarie se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, posibil, local, moderate cantitativ, iar apoi vor predomina ploile. De asemenea, vor fi condiții de polei.

În Crișana, vremea se va încălzi încă din primele zile, maximele termice trecând la valori pozitive începând din 6 ianuarie, dată de la care nici minimele nocturne cu vor coborî, în medie, sub—3 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, deși în ușoară scădere, valorile termice diurne se vor menține peste cele normale, maximele fiind, în medie, cuprinse între 3 și 7 grade. Temperaturile minime se vor înscrie în ecartul—3 la 0 grade. Temporar se vor semnala precipitații în general slabe, cu excepția intervalului 6-7 ianuarie, când pot fi și moderate cantitativ. Vor fi mai ales lapovițe și ninsori pe 4 și 5 ianuarie, apoi vor predomina ploile, iar în unele zile vor fi condiții de polei.

În Transilvania, vremea se va menține rece la începutul intervalului, deși valorile termice vor crește încă din prima zi. Între 7 și 13 ianuarie, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal pentru această perioadă, media regională a maximelor urmând a fi cuprinsă între 1 și 4 grade, iar cea a minimelor, între—5 și—1 grad. Între 14 și 17 ianuarie, deși în ușoară scădere, valorile termice se vor menține apropiate de cele normale, cu maxime cuprinse, în medie, între 0 și 3 grade și temperaturi minime ce se vor încadra între—7 și — 3 grade. Temporar se vor semnala precipitații slabe, predominant ninsori, cu probabilitate mai mare de apariție în prima săptămână și în intervalul 11-13 ianuarie. Izolat, vor fi condiții de polei.

În Maramureș, vremea se va menține rece în primele zile, deși valorile termice vor fi în creștere treptată. Între 6 și 13 ianuarie, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal pentru această perioadă, media regională a maximelor urmând a fi cuprinsă între două și 5 grade, iar cea a minimelor, între—5 și—1 grad. În perioada 14 — 17 ianuarie, deși în ușoară scădere, valorile termice se vor menține apropiate de cele normale, cu maxime cuprinse, în medie, între 0 și 3 grade și temperaturi minime ce se vor încadra între—6 și—3 grade. Temporar, se vor semnala precipitații slabe, predominant ninsori, cu probabilitate mai mare de apariție în prima săptămână și în intervalul 11-13 ianuarie, iar izolat vor fi condiții de polei.

În Moldova, vremea va rămâne rece în primele zile ale intervalului de prognoză, dar valorile termice vor fi în creștere. Regimul termic va fi mai ridicat decât în mod normal, în intervalul 7-13 ianuarie, media regională a maximelor urmând a se situa între două și 5 grade, iar cea a minimelor, între—5 și 0 grade. Între 14 și 17 ianuarie, deși în ușoară scădere, valorile termice se vor menține apropiate de cele normale, cu maxime cuprinse, în medie, între 1 și 4 grade și minime ce se vor înscrie în ecartul—7 la—4 grade. Temporar, se vor semnala precipitații slabe, predominant ninsori, cu probabilitate mai mare de apariție în prima săptămână. Izolat, vor fi condiții de polei.

În Dobrogea, regimul termic va deveni treptat unul mai cald, cu precădere în perioada 6-13 ianuarie, când temperatura va oscila între 6 și 9 grade Celsius. Minimele nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, media acestora fiind sub minus două grade, între 4 și 6 ianuarie, urmând apoi să se situeze în jurul valorii de zero grade. În prima săptămână vor fi ninsori în general slabe pe 4 și 5 ianuarie, apoi vor predomina ploile, iar pe 6 și 7 ianuarie se poate produce polei. În a doua săptămână de prognoză se vor semnala ploi slabe, cel mai probabil între 11 și 13 ianuarie.

În Muntenia, vremea se va încălzi, astfel încât începând cu 6 ianuarie, valorile termice vor deveni pozitive. În același timp, minimele nu vor mai coborî sub—5 grade Celsius. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni se va produce o ușoară răcire, astfel că pe 17 ianuarie temperatura maximă, în medie regională, va fi în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va scădea spre—5...-4 grade. Precipitațiile, pe 4 și 5 ianuarie mai ales ninsori, apoi predominant ploi, vor fi slabe și moderate, cu probabilitatea mai mare de apariție până pe 8 ianuarie, favorizând local producerea poleiului. Ulterior, aria acestora se va restrânge, urmând a fi și zile lipsite de precipitații.

În Oltenia, vremea va continua să se încălzească, astfel că maximele vor deveni, în medie regională, pozitive începând cu 6 ianuarie, dată de la care temperaturile minime nu vor mai coborî sub—4 grade Celsius. Între 9 și 13 ianuarie, se vor înregistra valori diurne, în medie, de până la 5 grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa între—3 și 0 grade. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni se va produce o ușoară răcire, astfel că pe 17 ianuarie temperatura maximă, în medie regională, va fi în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va coborî spre—4 grade. Pe 4 și 5 ianuarie vor fi mai ales ninsori, apoi vor predomina ploile, slabe și moderate, posibil mai însemnate cantitativ în intervalul 6-7 ianuarie, favorizând local producerea poleiului. În a doua săptămână, aria precipitațiilor se va restrânge, fiind și zile în care acestea vor lipsi.

La munte, procesul de încălzire va fi semnificativ începând din 6 ianuarie, urmând a se înregistra valori termice normale pentru această perioadă, între—3 și—1 grad Celsius, iar în cele mai calde zile, media valorilor termice maxime se vor încadra între zero și 4 grade Celsius. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între—6 si—2 grade, cu excepția primelor doua nopți și sfârșitul intervalului, când vor fi mai coborâte. Vor fi condiții de ninsoare, îndeosebi în intervalul 5-9 ianuarie.

Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri