Prognoza METEO până în 13 iulie pentru toate regiunile

Data publicării:
caldura - vreme - meteo-2

 

BANAT

În ultima zi a lunii iunie vor fi temperaturi maxime de până la 31 de grade, dar luna iulie va debuta cu o răcire a vremii, iar maximele vor scădea cu aproximativ 5 grade. După această dată şi până la sfârşitul primei săptămâni tendinţa generală a regimului termic va fi de creştere şi se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 30 de grade. În cea de a doua săptămână, mediile maximelor vor oscila între 28 şi 30 de grade. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare. Cele mai reci dimineţi vor fi în jurul datei de 2 iulie, când se vor atinge şi minime de doar 11 grade, iar dimineţile cele mai calde vor fi între 6 şi 9 iulie, când mediile vor fi în jur de 16 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare la începutul intervalului, în jurul datei de 3 iulie, dar şi în intervalul 6 – 9 iulie.

CRIŞANA

Luna iunie se încheie cu vreme călduroasă şi temperaturi de până la 32 de grade, dar în prima zi din iulie vremea se va răci şi nu se vor mai depăşi 25 de grade. Până la sfârşitul primei săptămâni tendinţa generală a temperaturilor va fi de creştere, iar media maximelor va ajunge din nou în jur de 30 de grade. În cea de a doua săptămână, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, iar mediile se vor situa între 28 şi 30 de grade. Media temperaturilor minime va oscila în prima săptămână între 12 grade - în dimineaţa zilei de 2 iulie, şi 16 grade - în 6 iulie. În cea de a doua săptămână, minimele termice nu vor mai avea variaţii semnificative, iar media pe regiune va fi de 15...16 grade.

Vor fi averse, pe arii extinse în 30 iunie, 1 iulie, 3 iulie şi în intervalul 7 - 9 iulie. În rest, doar trecător vor fi posibile ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ.

TRANSILVANIA

Pe parcursul primei săptămâni, media temperaturilor maxime se va situa între 22 de grade - în data de 1 iulie, şi 29 de grade - în 6 iulie. În cea de a doua săptămână, temperaturile nu vor mai avea variaţii importante, iar în medie vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade. Media valorilor termice nocturne va oscila între 10 grade - în 2 şi 5 iulie şi 14 grade - la începutul săptămânii viitoare.

Probabilitatea de ploaie va fi redusă în data de 2 iulie şi în perioada 4 – 6 iulie. În restul intervalului vor fi averse, pe arii mai extinse în 30 iunie, 1 iulie, 3 iulie, dar şi în intervalul 7 – 9 iulie.

MARAMUREŞ

Luna iulie va debuta cu o scădere considerabilă a valorilor de temperatură. Mediile maximelor vor ajunge în jurul valorii de 21 de grade, iar ale minimelor la 11 grade. Din data de 2 iulie, însă, şi până în 6 iulie, temperaturile vor creşte. Media maximelor va ajunge la 29 de grade, iar a minimelor, până în jur de 15 grade. Din 7 iulie şi până la sfârşitul intervalului, valorile termice nu vor mai avea variaţii importante.

Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în zilele de 30 iunie, 1 iulie, 3 iulie, dar şi în perioada 7 – 9 iulie.

MOLDOVA

Până în ziua de 4 iulie, media temperaturilor maxime la nivelul întregii regiuni va avea variaţii între 24 şi 27 de grade, iar a minimelor între 13 şi 15 grade. În următoarele 3 zile se va încălzi treptat, astfel că, la sfârşitul primei săptămâni şi la începutul celei de a doua, mediile maximelor vor atinge 29 de grade, iar ale minimelor vor urca spre 17 grade. Din data de 8 iulie variaţiile termice vor fi nesemnificative.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 1, 3, 8 şi 9 iulie.

DOBROGEA

Temperaturile maxime se vor situa, până în data de 5 iulie, la valori medii cuprinse între 25 şi 27 de grade, apoi vor creşte uşor şi se vor menţine, până la sfârşitul intervalului, la valori normale pentru data din calendar, adică, în medie, 28...29 de grade. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare şi vor oscila, în medie, între 16 şi 19 grade.

Vremea va fi în general frumoasă. Doar trecător vor cădea ploi slabe, de scurtă durată, cel mai probabil în jurul datelor de 3, respectiv 9 iulie.

MUNTENIA

În prima săptămână, maximele termice vor avea oscilaţii de la o zi la alta şi se vor situa în medie între 27 şi 29 de grade, valori apropiate de normalul pentru această perioadă. În cea de a doua săptămână, temperaturile diurne vor oscila în jurul unei medii de 30 de grade. Minimele nocturne se vor încadra de-a lungul întregului interval, în medie, între 13 şi 17 grade.

Vor fi averse, în general slabe cantitativ, în zilele de 1, 3, 4, 8 şi 9 iulie. În rest, condiţiile de ploaie vor fi reduse.

OLTENIA

Până în ziua de 4 iulie, media temperaturilor maxime la nivelul întregii regiuni va avea variaţii între 25 şi 28 de grade, iar a minimelor între 13 şi 15 grade. În următoarele 3 zile, se va încălzi treptat, astfel că, la sfârşitul primei săptămâni şi la începutul celei de a doua, mediile maximelor vor atinge 29 de grade, iar cele ale minimelor vor urca spre 17 grade. Din data de 8 iulie, variaţiile termice vor fi nesemnificative.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie (când vor putea fi importante cantitativ), dar şi în zilele de 3, 4, 8 şi 9 iulie.

LA MUNTE

În prima parte a intervalului, mediile temperaturilor maxime vor avea oscilaţii de la 14 grade în data de 1 iulie, până la 20 de grade în zilele de 30 iunie, dar şi în 5 şi 6 iulie. În cea de a doua parte a intervalului, maximele vor fi relativ constante, în jurul valorii de 20 de grade. Minimele termice vor avea oscilaţii asemănătoare. Cel mai rece va fi în dimineaţa zilei de 2 iulie, când vor fi medii de 6...7 grade, iar în dimineţile cele mai calde se vor înregistra în medie 11...12 grade.

Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în zilele de 30 iunie, 1 iulie, 3 iulie, dar şi în perioada 7 – 9 iulie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...