Programul „Locuințe pentru tineri” după trei ani: Nu s-a construit niciun bloc

Data publicării:
boc-udrea-anl-mediafax

Proiectul a pornit de la un parteneriat încheiat între ANL, Ministerul Dezvoltării şi cel al Apărării. MApN ceda terenuri şi foste cazarme ale unor unităţi desfiinţate, iar ministerul Dezvoltării şi ANL asigurau finanţarea. MApN s-a ţinut de cuvânt, a oferit terenurile, dar banii nu au mai venit. În aceste condiţii, Ministerul Apărării îşi ia terenurile înapoi, şi astfel s-a ales praful de un proiect care a dat multe speranţe.

Proiect lansat la Iași în 2010

Jumătate dintre cele 1.000 de locuința care trebuia să fie construite pe terenul din spatele garnizoanei din Copou urmau să revină militarilor, iar cealaltă jumătate tinerilor aflați pe lista primăriei.

Proiectul a fost lansat la Iași, în septembrie 2010 de către Elena Udrea și Emil Boc, atunci când a fost semnat și un protocol de colaborare cu primarul Iașului, Gheorghe Nichita. Astfel, cele trei hectare treceau din administrarea MapN în administrarea Consiliului Local Iași.

Primul Iașului promitea atunci că acest proiect va primi sprijinul Consiliului Local, lucru care nu s-a întâmplat.

Dealtfel, proiectul de hotărâre urma să fie discutat imediat în Guvern, în șase luni urmau să fie gata și studiile de fezabilitate, iar lucrările să fie terminate în cel mult trei ani de la primirea terenului.

„Nici suprafaţa de teren nu este foarte potrivită pentru construit locuinţe, este o diferenţă de nivel foarte mare. Cheltuielile pentru stabilizarea versantului ar fi foarte mari”, susține Mihai Chirica, viceprimarul muncipiului Iaşi.  

Nu s-a concretizat nimic, iar acum, în Iași, sunt 3.000 de familii care sunt încă pe lista de așteptare, pentru o astfel de locuință.

La Brașov, constructorii nu au venit să construiască

În urmă cu trei, la Brașov, Ministerul Apărării a semnat un protocol cu Primăria Brașov și ANL ca pe terenul unei fost cazarme din cartierul Bartolomeu să fie ridicat un bloc de locuințe. S-au făcut studii de fezabilitate, s-a pregătit terenul, însă constructorii nu și-au făcut apariția, iar proiectul a fost abandonat din lipsă de fonduri.

În plus, contractul dintre Primăria Brașov și ANL urmează să expire în septembrie. Acolo ar fi trebui să fie realizat 400 de apartamente, dintre care 120 ar fi trebui să ajungă la mai mulți militari brașoveni.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 10 milioane de euro. 

Anul trecut, primăria din Brașov a trimis o adresă către ANL, pentru a afla când încep lucrările, iar răspunsul a fost simplu: fondurile nu sunt suficiente.

„Am trimis solicitari catre ANL dar nu am primit raspuns referitoare la continuarea proiectului”, spune Sorin Toarcea, purtător de cuvânt la Primăria Braşov.

400 de locuințe urmau să fie construite și la Piatra Neamț

Primăria din Piatra Neamț a primit de la MapN un poligon cu o suprafață de 26 de hectare. Aici ar fi trebuit să fie construite patru blocuri ANL. Au fost făcute proiecte și studii de fezabilitate, dar lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri.

Aproximativ 19 milioane de euro ar fi costat acest proiect. O bună parte din bani ar fi trebuit să vină de la ANL, însă, până acum, municipalitatea nu a primit niciun răspuns la solicitările trimise.

Locuințe neconstruite și în Arad

Şi la Lipova, în județul Arad, Armata a predat unitatea militară autorităților locale. Primăria a primit un teren de 100 de hectare ce făcea parte dintr-un vechi poligon de antrenament, iar în schimb, prin protocolul încheiat, administrația locală se obliga să asigure spațiul pentru construirea a 100 de locuințe ANL.

„Administrația locală din Lipova nu a reusit să își îndeplinească acest obiectiv”, afirmă Vasile Dodon, viceprimarul din Lipova.

Autoritățile admit că terenurile trebuie să revină în administrarea MApN deoarece protocolul prevedea clar că locuințele trebuie construite în cel mult trei ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri