Manifestație anti-Uber la Guvern. Cerințele taximetriștilor

Data actualizării: Data publicării:
taxi firma

Transportatorii şi taximetriştii care fac parte din Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România organizează miercuri şi joi proteste în faţa sediului Guvernului față de ceea ce ei numesc „pirateria” de pe piaţă, desfăşurată, în opinia lor, în special prin cadrul platformei Uber, a anunțat confederația. COTAR mizează pe participarea la proteste a circa 6.000 de taxiuri, autobuze şi microbuze.

taxi firma

Protestele, autorizate de Primăria Capitalei, se vor desfăşura miercuri şi joi între orele 9.30 şi 21.00.

„În cele două zile de protest, 26 şi 27 aprilie, transportatorii participanţi la protest nu vor efectua nicio cursă. Ne cerem scuze pentru disconfortul pe care-l vom crea clienţilor noştri, locuitorilor din Ilfov, care nu vor mai avea mijloace de transport în zilele de protest, şi bucureştenilor”, a precizat confederaţia într-un comunicat citat de News.ro.

Transportatorii au repetat acuzaţiile la adresa platformei de ride-sharing Uber.

„Pe 10 martie, domnul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ne-a promis că va promova OUG pentru modificarea a două articole din Legea 38/2003, în aşa fel încât activitatea neautorizată de transport să fie sancţionată, iar aplicaţiile de tip UBER să fie obligate să se autorizeze, astfel încât să funcţioneze legal, dacă vor să-şi desfăşoare activitataea în România. Cât timp există o legislaţie clară, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor şi alţii să funcţioneze sfidând aceeaşi legislaţie, fără a fi sancţionaţi”, se arată în comunicatul COTAR.

Transportatorii acuză că proiectul de Ordonanţă de Urgenţă s-a blocat pe traseul de avizare şi cer închiderea pieţei doar pentru companiile care obţin trasee la licitaţii şi care ar trebui, susţine COTAR, să beneficieze de monopol pe acele trasee.

„Cerem scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat, aşa cum s-a întâmplat în ţările europene, unde statul a vrut să-şi protejeje transportatorii autorizaţi. Cerem scoaterea în afara legii a tuturor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat în România şi neautorizat conform legislaţiei în vigoare. Cerem scoaterea în ilegalitate a tuturor firmelor care fac transport regulat, pe rute pentru care nu au participat la licitaţii şi nu au câştigat dreptul de a le opera, conform legii”, solicită COTAR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri