Legile justiției, contestate de români în stradă. Zeci de mii de oameni au protestat în București și în țară

Data actualizării: Data publicării:
protest bucuresti 5 noiembrie dan mihai balanescu 1

Au fost proteste în București și în alte zeci de orașe din țară. „Continuăm ce am început iarna trecută”, „Nu vrem să fim o nație de hoți”- au spus românii care au ieșit din nou în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea față de Guvern. Oamenii cred că doar prin solidaritate vor putea învinge. Sunt nemulțumiți de planul de modificare a legilor justiției și de faptul că, spun ei, Parchetul devine subordonat intereselor politice. Sunt nemulțumțși de fapul că senatorii au dat luni un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedica pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării.

protest bucuresti 5 noiembrie dan mihai balanescu 1
protest bucuresti 5 noiembrie dan mihai balanescu 1

Foto: Dan Mihai Bălănescu

Românii au ieşit din nou în stradă, la nouă luni de la imensele proteste generate de Ordonanţa de Urgenţă 13. Peste 35.000 de oameni au demonstrat, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.
Ei s-au declarat, din nou, revoltaţi de intenţia puterii de a adopta o limită a prejudiciului pentru infracţiunea de abuz în serviciu. De la începutul anului şi până acum, nemulţumirile au crescut, însă. Acum li s-au adăugat şi cele provocate de modificarea legilor justiţiie şi de măsurile din aşa-numita „revoluţie fiscală”.

Sub sloganul „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, protestatarii bucureşteni au mers în marş între Palatul Victoriei şi Palatul Parlamentului.

Demonstranţii s-au adunat în piaţa din faţa Guvernului, acolo unde au îndurat gerul în luna februarie. 20 de mii de oameni au plecat, din Piaţa Victoriei, în marş spre Palatul Parlamentului, strigând, printre altele, „Justiţie, nu corupţie!”

Ce îi deranjează pe manifestanți? „Faptul că ne neglijează, sunt aroganţi, nu vor să asculte nici de noi, nici de două treimi din magistraţi, nici de Comisia de la Veneţia şi o dau înainte cu legile justiţiei, deja uite, scoate lumea în stradă. E doar începutul”, spune un protestatar.

Alături de protestatari au fost mai mulţi foşti miniştri din Cabinetul Cioloş.

„Nu putem construi bunăstare în România dacă nu avem un soclu solid de onestitate și asta înseamnă că justiția trebuie să-și facă treaba”, a declarat Dacian Cioloș, din mijlocul manifestanților.

Protestul din Bucureşti s-a încheiat după ora 22.

Conform tradiţiei, Cluj-Napoca a fost, după Capitală, oraşul cu cei mai mulţi protestatari.
5.000 de oameni au mers pe străzile din centrul oraşului, trei ore, şi au scandat lozinci în care cereau politicienilor să se gândească la binele României, nu la al lor.

„De 27 de ani, după cum scrie și aici, țara asta e mâncată de corupție și în loc să ne ducem spre bine, ne ducem spre mai rău”, spune un manifestant.

Mii de oameni au cerut independenţa justiţiei şi renunţarea la măsurile de reformă fiscală şi în Braşov, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Oradea, Galaţi, Constanţa, Craiova şi Arad.

Nu mai suport deloc sfidarea lui Dragnea. Vedeam cum de fapt salariile nete vor creşte. În condiţiile în care prietena mea deja a fost înştiinţată la muncă că de la 1 ianuarie îi va scădea salariul cu 5% şi trebuie să accepte asta”, a declarat un protestatar din Brașov.

„Olguţa, Olguţa, te-aşteaptă Codruţa!” - s-a strigat la Craiova, acolo unde a fost primar actualul ministru al muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Protestatarii din ţară au fost susţinuţi şi de cei din diaspora. În ciuda ploii persistente, câteva zeci de români au protestat în Berlin, dar și la Paris.

Citiți și Ce scrie presa internaţională despre protestele din România

Actualizare 22:00. Protestul din fața Parlamentului s-a încheiat. Oamenii au scandat „Justiţie, nu corupţie”, „Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, „Jos Guvernul”, „PSD ciuma roşie”, „CCR sluga PSD”. „Ieşiţi din casă dacă vă pasă”, „Noaptea hoţi, ziua mafioţi”, „Alegeri anticipate”, „Veniţi cu noi, vă fură şi pe voi”, „Şerban Nicolae, du-te la pârnaie”.

proteste inquam ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Actualizare 21:10. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că partidul său este atent la amendamentele care apar la noile legi ale justiţiei. „Sunt convins că sunt parlamentari PSD care au amendamente la sertar şi sunt pregătiţi să le scoată. Sunt amendamente pregătite care sunt mult mai dure decât forma oficială care a fost înaintată de PSD”, a spus Ludovic Orban.

Citiți și C.T. Popescu: Absenteismul s-a hotărât să vină la un soi de vot în stradă

Actualizare 21:00. Piața Constituției s-a umplut de oameni. Potrivit unor estimări, sunt cel puțin 20.000 de oameni la Parlament. 

Ecaterina Andronescu a declarat la Digi24 că România nu poate rămâne cu legile de acum șapte ani. „Legile justiției sunt din anul 2005, trebuie modificate, trebuie explicate şi explicat de ce sunt necesare aceste modificări”, a precizat senatorul PSD, într-o intervenție telefonică.

Ea a adăugat că România se află în UE acum și că „nu mai este posibil nici astăzi, nici peste ani de zile, controlul justiţiei de către factorul politic”.


Actualizare 20.35. Primii oameni din coloană încep să ajungă în Piața Constituției, la Parlament.

Actualizare 20.20. Manifestanții se apropie de Piața Constituției. Între timp, coloana de protestatari se întinde până la Universitate.

Actualizare 20.00. Fostul premier Dacian Cioloș participă la protestul din București.

„Coloana trece de Piața Universității și se întinde până dincolo de piața Romană, peste 40.000 de oameni iar numărul este în creștere”, a scris fotograful Dan Mihai Bălănescu pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Actualizare 19:50. Primii manifestanți au ajuns în Piața Victoriei. Oamenii au ținut un minut de reculegere pentru victimele revoluției din 1989.

Actualizare 19:30. Peste 12.000 de oameni merg în marș la această oră spre Parlament, traficul fiind blocat pe Bulevardul Magheru. În cele mai mari orașe numărul protestatarilor este de ordinul miilor. Sunt aproape 5.000 în Cluj-Napoca, circa 2.500 în Timișoara, aproape 2.000 în Iași și Sibiu, peste 1.000 în Brașov. În celelalte orașe numărul românilor ieșiți în stradă este de ordinul sutelor.

Citiți și Dragnea, văzut duminică seară în aeroportul din Viena

protest bucuresti 5 noiembrie-inquam ganea (3)
protest bucuresti 5 noiembrie-inquam ganea (3)

 

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Actualizare 19:00. Peste 10.000 de oameni protestează la această oră în București. Circulația în Piața Victoriei este blocată. Oamenii au început să se deplaseze înspre Piața Romană, urmând să ajungă la Palatul Parlamentului. Oamenilor aflați în coloană li se alătură și mai mulți de pe traseu.

Printre manifestanţii din Piaţa Victoriei s-au împărţit fluturaşi cu o lista de peste 50 de „măgării” făcute de PSD.


În alte peste 30 de orașe din țară sunt organizate astăzi manifestații. Numărul de protestatari este mai mari în Cluj-Napoca și Sibiu, în celelalte numărul oamenilor fiind de ordinul sutelor.


Actualizare 18:40. Numărul oamenilor din Piața Victoriei a depășit 5.000. În continuare oamenii continuă să vină în fața Guvernului în cifre impresionante. 

Actualizare 18:20. Peste 2000 de persoane sunt deja în fața Guvernului, iar numărul oamenilor prezenți crește de la minut la minut. Bulevardul Kiseleff este deja blocat la această oră. DE asemenea, la metrou este aglomerație. În principalele orașe din țară - Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, Galați, Iași, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Baia Mare - s-au adunat sute de oameni.

Actualizare 18:00. Câteva sute de persoane s-au adunat deja în Piața Victoriei din București. Oamenii încep să se strângă și în celelalte orașe din țară.


Proteste faţă de proiectele de modificare a legilor justiţiei sunt anunţate, pe Facebook, pentru duminică seara, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară. În Bucureşti, oamenii se vor aduna în faţa Guvernului, urmând ca, în jurul orei 19.00, să plece în marş spre Parlament. Manifestaţii asemănătoare sunt anunţate pentru duminică şi în diaspora, în oraşe precum Paris, Berlin, Roma, Zurich, relatează News.ro.

„Proiectul de modificare la Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor-şef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistraţi la Preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia”, se arată pe paginile de Facebook ale evenimentelor.

Protestatarii ar urma să se adune în Piaţa Victoriei din Capitală în jurul orei 18.00, iar la 19.00 să plece în marş spre Parlament.

Un marş este anunţat şi în Suceava, unde manifestanţii se vor strânge în faţa Prefecturii, pentru ca mai apoi să plece spre sediul PSD.

Alte proteste vor fi organizate în Craiova (Piaţa Mihai Viteazu), Cluj-Napoca (Piaţa Unirii), Galaţi (Prefectură), Târgu Mureş (Prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Constanţa (Prefectură), Oradea (Piaţa Unirii), Timişoara (Piaţa Victoriei), Sibiu (Piaţa Mare), Braşov (Prefectură), Rădăuţi (Catedrală, cu marş spre Primăria Rădăuţi), Focşani (Piaţa Unirii), Târgu Ocna (Primărie).

De asemnea, şi românii din diaspora şi-au anunţat susţinerea pentru cei de la Bucureşti, organizând manifestaţii asemănătoare şi în Berlin (în faţa Ambasadei), Zurich, Roma şi Paris.

„Berlinul a protestat cot la cot cu România în timpul protestelor #rezist din februarie 2017 şi a venit momentul să o facem din nou. Diaspora Civică Berlin vă invită să luaţi atitudine şi să vă poziţionaţi împotriva modificărilor legislative în justiţie participând duminică, 5 noiembrie la protestul care va avea loc în Berlin. Pentru că un lucru e cert: doar împreună rezistăm şi doar împreună construim”, este mesajul de pe pagina de Facebook a evenimentului.

Pe pagina evenimentului, peste 10.000 de oameni au anunţat că merg la proteste.

Citiți și: Șirul lung de răzgândiri din guvernarea PSD-ALDE

Iată care sunt paginile de Facebook ale evenimentelor: 

Bucuresti https://web.facebook.com/events/142395802969507/
CLUJ-NAPOCA
https://www.facebook.com/events/355471574923664/
TIMIȘOARA
https://www.facebook.com/events/135411163882253/
GALAȚI
https://www.facebook.com/events/152079668754134/
ALBA IULIA
https://www.facebook.com/events/1732861080078005/
ARAD
https://web.facebook.com/events/1918043201847282/
TÂRGU MUREȘ
https://www.facebook.com/events/144562902959331/
IAȘI
https://www.facebook.com/events/739500782905119/
SIBIU
https://www.facebook.com/events/1653648714681482/
CONSTANȚA
https://www.facebook.com/events/286845598492029/
SUCEAVA
https://www.facebook.com/events/348803858864489/
RĂDĂUȚI
https://www.facebook.com/events/764429837063308/
ORADEA
https://www.facebook.com/events/1505153682911929/
CRAIOVA
https://www.facebook.com/events/180006145888649/
BRAȘOV
https://www.facebook.com/events/1619847641400475/
TARGU OCNA
https://web.facebook.com/events/188998864994227/
SLATINA -
https://web.facebook.com/events/158152031345841/
RÂMNICU VÂLCEA
https://web.facebook.com/events/141815386462341/
BAIA MARE
https://web.facebook.com/events/487396964967549/
PLOIEȘTI
https://www.facebook.com/events/689842974544117/?ti=cl
BACĂU
https://www.facebook.com/events/922647267883340/?ti=cl
Roman
https://web.facebook.com/events/184861972075923/
Lugos
https://web.facebook.com/events/1655578324481770/
DEVA - Iesiti la Vot
ZURICH
https://www.facebook.com/events/156300151773591/
SCOȚIA
https://www.facebook.com/events/482738848772045/
Paris
https://web.facebook.com/events/1744671305836917/
Berlin
https://web.facebook.com/events/307519226394681/

PNL, USR si Platforma 100 au anuntat că susțin și vor participa la protest.  

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că procedura de legiferare a fost viciată prin modul de promovare a legilor privind justiţia, iar modificările dorite duc la „ciopârţirea” legilor. În privinţa conţinutului proiectelor pe justiţie, şeful statului a spus că unele prevederi din aceste modificări sunt ”bune, oportune şi necesare”. ”Însă, de la a corecta legislaţia, ceea ce în esenţă ar fi fost un lucru bun, până la a ciopârţi, e cale lungă şi nu ar trebui să o parcurgem”, a subliniat Klaus Iohannis.

Citiți și:  Iohannis, despre legile justiției: Voi fi foarte activ şi voi face uz de toate atribuţiile

Ce șanse are Iohannis să blocheze planurile PSD-ALDE

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a răspuns preşedintelui, declarând vineri, într-o conferinţă de presă, că era obligat prin lege, dar şi prin decizia recentă a Curţii Constituţionale, să meargă la Comisia juridică din Parlament, care l-a convocat pentru a prezenta proiectul de modificare a legilor justiţiei.

Citiți și: Explicaţiile lui Tudorel Toader după ce a fost criticat de Iohannis

Iordache, replică pentru Iohannis: Noi nu ciopârțim, noi îmbunătățim

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ proiectul privind modificarea legilor Justiţiei, argumentând că acesta „nesocoteşte” în aspecte esenţiale garanţii fundamentale privind funcţionarea sistemului judiciar şi contravine dispoziţiilor constituţionale.

Citiți și:  Argumentele CSM pentru avizul negativ dat proiectului de modificare a legilor Justiţiei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri