Puncte de trecere a frontierei în Bulgaria, nefolosite de 3 ani

Data publicării:
vama

Un container stingher. Asta se găsesşte în locul în care ar fi trebuit să funcţioneze vama de la Lipniţa. Tot nefolosit este şi drumul de 12 kilometri asfaltat dintre România de Bulgaria.

Paul Greavu, reporter Digi24: „Pe drumul transfrontalier care leagă Lipniţa de Kainargea, delimitarea celor două ţări s-a realizat printr-o improvizaţie cu plăci de beton şi crengi.”

„Era bine dacă îi dădea drumul, pentru că era mai uşor pentru noi aici, pentru că e mai aproape. Adică trec maşini, trec de toate.”

La doar 10 kilometri în est, un alt punct de frontieră, aceeaşi poveste. În Dobromir, poliţiştii de frontieră nu vor ocupa posturile până când nu vor fi respectate toate condiţiile impuse într-o Hotărâre de Guvern, printre care o bandă suplimentară de control sau echipamente de comunicaţii sofisticate.

Paul Greavu, reporter Digi24: „În mod normal, aici ar fi trebuit să fie o zonă securizată pentru cei care ar fi vrut să ceară azil în România. Practic, o anexă cu toate facilităţile, în care acei oameni să fie ţinuţi chiar şi 20 de zile.”

Paul Niculcea, viceprimarul comunei Dobromir: „Proiectul a fost făcut greşit şi din acest motiv Garda de Coastă refuză să ia în primire acest punct.”

Consiliul Judeţean Constanţa a gestionat acest proiect. Conducerea instituţiei explică şi de ce investiţia în valoare de peste 6 milioane de euro, este în prezent inutilă. La vremea respectivă România urma să intre în spaţiul Schengen, iar vămile nu ar fi fost folosite mult timp.

Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJ Constanţa: „Ele aşa au fost concepute, la momentul în care au fost proiectate, orizontul de aşteptare de intrat în Schengen era aproape, între timp el s-a îndepărtat.”

De partea cealaltă poliţiştii de frontieră spun că aşteaptă doar ca legea să fie respectată.

„Punctele de trecere a frontierei vor fi date în folosinţă după realizarea infrastructurilor şi asigurarea utilităţilor necesare în vederea desfăşurării în bune condiţii a traficului de frontieră.”

sursă: Biroul de Presă IGPF

Punctele de frontieră de la Lipniţa şi Dobromir au fost gândite să preia din traficul aglomerat de la Vama Veche, Negru Vodă sau Ostrov. Ele scurtează cu 30, respectiv 40 de kilometri drumul şoferilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri