Ramona Mănescu: CA al Tarom va analiza numirea a doi administratori şi mandatul CEO-ului

Data publicării:
52444f8495f9cf8c2d000000 2

Aceasta a afirmat că adunarea acţionarilor, programată marţi, nu a avut loc din cauza neprezentării reprezentanţilor SIF Muntenia.

„Am înţeles că săptămâna viitoare este o şedinţă a CA (...) Probabil că vor fi cooptaţi cei doi noi membri, ca urmare a locurilor lăsate libere”, a afirmat ministrul, aflat în vizită la şantierul metroului din Drumul Taberei.

Întrebată cine sunt noii administratori, Ramona Mănescu l-a nominalizat doar pe reprezentantul Ministerului Transporturilor, secretarul de stat Manuel Donescu.

„Sunt mai multe CV-uri date consultanţilor, cei care fac selecţia, vom vedea, la momentul şedinţei CA se vor alege cele două persoane. Sigur, îl ştiu pe cel de la Ministerul Transporturilor, deocamdată”, a spus ministrul.

Mănescu a adăugat că şi revenirea mandatului CEO-ului Christian Heinzmann la perioada stabilită iniţial, de patru ani, va fi discutată de CA.

„Dacă săptămâna viitoare CA va decide prelungirea mandatului domnului Heinzmann el va rămâne şi atunci nu mai avem niciun conflict. Domnul Pascariu (Dan Pascariu, preşedintele CA, n.r.) este deocamdată în CA”, a spus ministrul.

În cazul în care nu va fi prelungit, mandatul lui Heinzmann se va încheia la 19 noiembrie.

Marţi, Nicolae Demetriade a anunţat că a demisiont din funcţiile de administrator şi director executiv al Tarom.

CA-ul Tarom a hotărât la 22 iunie să urgenteze aplicarea măsurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade în funcţia de administrator-director executiv, pe fondul unor conflicte între Heinzmann şi administratori care au avut ca efect şi scurtarea mandatului CEO-ului, în iunie, de la patru ani la un an.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri