Reacția lui Ion Iliescu după decesul Reginei Ana

Data publicării:
ion iliescu interviu impartial

„Am aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana, și transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai și membrilor familiei regale. Am avut privilegiul să o cunosc, și am apreciat felul în care, trecând peste o istorie care nu a fost clementă, până la urmă, cu niciunul dintre noi, ținea la România. Păstrez amintirea discuțiilor pe care le-am avut atât la Versoix, cât și la București, relația cu familia regală fiind una de respect și de asumare a responsabilităților pe care fiecare le-am avut și le avem față de români.

Dumnezeu să o odihnească în pace!”

Regina Ana a murit astăzi la ora 13.45 la Spitalul Morges din Elveția. Regina Ana ar fi împlinit pe 18 septembrie 93 de ani. Familia Regală a anunțat că va urma o perioadă de șapte zile de mare doliu după înmormântare și apoi doliu timp de 40 de zile.

Avocatul Casei Regale că data probabilă a înmormântării este 13 august și că Regina Ana va fi înmormântată la Curtea de Argeș. De asemenea, avocatul Adrian Vasiliu a precizat că Regele Mihai, cel mai probabil, nu va veni la înmormântare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri