Recepție regală de 10 mai | Pălăriile, principala atracție a Garden Party

Data publicării:
palarie

Pălăriile pentru Custodele Coroanei, Principesa Margareta, şi Alteţa Sa Regală Maria sunt gata. Au fost realizate dintr-un material couture, iar unicitatea este dată de decorarea cu plante naturale presate.

Două săptămâni s-a lucrat la confecționarea celor două pălării, care sunt pe atât de elegante pe cât sunt de spectaculoase. Pălăriile au fost croite din materiale comandate de la Londra.

„Anul acesta au plecat de la pălărie şi apoi a urmat ţinuta, în ceilalţi ani am fost substituiţi ţinutei, adică culoare şi formele, tăieturile. Am optat pentru nişte forme mai spectaculoase, culori puternice un tip de decorare extrem de interesant”, a explicat Kristina Dragomir, pălărierul Casei Regale.

Pentru invitatele petrecerii găzduite de Castelul Peleş, pălăria e o piesă obligatorie, conform unei tradiţii vechi.

Sunt foarte importante pălăriile, purtarea acestei pălării în cadrul unei ţinute este o tradiţie foarte veche. Şi nu orice pălărie, o pălărie îndrăzneaţă, extravagantă, este momentul în care doamnele pot să poarte o pălărie absolut spectaculoasă”, a adăugat pălărierul Casei Regale.

Doamnele au o alegere dificilă de făcut pentru Garden Party. Important este ca pălăria aleasă să completeze perfect restul vestimentaţiei.

De 10 mai la Castelul Peleș sunt așteptați 10.000 de invitați.

De anul trecut, ziua de 10 mai e din nou sărbătoare naţională în România. Sunt marcate astfel trei evenimente istorice: obţinerea independenţei faţă de Turcia, încoronarea primului rege al ţării - Carol I şi începutul domniei acestuia.

Citiți și: 
Ziua Regalității. Pregătiri la Castel

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri