Refugiați găsiți de jandarmi, duși la popas să mănânce

Data publicării:
politia jandarmeria FB MAI

Şapte sirieni care se ascundeau într-un canal în apropierea localităţii Lucieni din Dâmboviţa au fost descoperiţi de către o patrulă de jandarmi, migranţii fiind duşi întâi la un popas unde au primit hrană şi ceai, iar apoi au fost predaţi Inspectoratului General pentru Imigrări, scrie News.ro.

politia jandarmeria FB MAI

O patrulă de jandarmi aflată în zona comunei Butimanu, judeţul Dâmboviţa, a găsit, luni, şapte persoane care se ascundeau într-un canal din zona împădurită a satului Lucieni.

În urma verificărilor, jandarmii au aflat că cei şapte sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 15 şi 45 de ani, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

În momentul în care au fost descoperiţi, migranţii sufereau de frig şi de foame, astfel că jandarmii i-au dus la un popas din apropiere unde au primit hrană caldă şi ceai.

Cetăţenii sirieni au fost preluaţi de Inspectoratul General pentru Imigrări care va dispune măsurile legale. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri