Regele Juan Carlos al Spaniei a fost operat la şold

Data publicării:
regele 20spaniei 20juan 20carlos 20mfax-35044

"Intervenţia, care a durat 90 de minute, a fost realizată sub anestezie generală şi a fost un succes", se arată într-un comunicat al Casei Regale.

Regele „suferă de artroză la şoldul stâng, ceea ce a făcut necesară montarea unei proteze în această articulaţie", precizează comunicatul, adăugând că intervenţia a fost realizată printr-o tehnică "minim invazivă".

Regele va petrece noaptea sub observaţie. Durata spitalizării sale nu a fost încă stabilită.

Aceasta este cea de-a şasea intervenţie chirurgicală din ultimii doi ani suferită de monarhul în vârstă de 74 de ani.

La sfârşitul lunii aprilie acesta a fost operat la spitalul San Jose la şoldul drept pentru, o luxaţie. Anterior, suveranului i-a fost montată o proteză la acelaşi şold, ca urmare a unei fracturi provocate de o căzătură în timpul unei partide de vgânătoare cu elefanţi, în Botswana.

Juan Carlos a preluat tronul în 1975, la două zile după moartea generalului Francisco Franco şi se bucură încă de o mare popularitate în rândul spaniolilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri