Revelionul aduce câştiguri duble şi pentru taximetrişti

Data publicării:
29 2012taxi-41150

Mare atenţie astfel la cei care încearcă să negocieze cursele fără să pornească aparatul de taxat. Cei mai mulţi umflă preţurile, chiar dacă lasă impresia că ar face un serviciu clienţilor.

Comenzile curg încontinuu la dispeceratele firmelor de taxi, operatorii fiind nevoiţi să suplimenteze personalul pentru a face faţă cererii.

„Dacă într-o zi obişnuită avem între 12.000 şi 15.000 de comenzi, în perioada asta avem peste 30.000 de comenzi zilnic”, spune Marian Mareş, directorul adjunct al unei firme de taximetrie.

Iar acest lucru se traduce în câştiguri duble pentru şoferii de taxi.

„Media, la un tarif de 1,39 lei cât este în Bucureşti tariful pe Km, se situează undeva între un milion 300 - un milion 500 încasări. În aceste zile chiar se dublează suma", precizează Radu Viorel, preşedintele Asociaţiei pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi.

Mirajul unor câştiguri uşoare în perioada sărbătorilor aduce pe străzi mulţi şoferi care practică taximetria în mod ilegal. Mare atenţie la cei care încearcă să negocieze cursele fără să pornească aparatul de taxat.

Cei mai mulţi şoferi profită însă de naivitatea clienţilor şi cer chiar mai mult decât ar fi costat călătoria în mod normal, cu aparatul de taxat pornit.

Cursele negociate la mica înţelegere sunt la ordinea zilei

Echipa Digi24 a făcut un experiment şi a luat la rând taxiurile de la Piaţa Unirii. Din cinci şoferi cu care colegii noştri au negociat, patru au fost de acord să îi ducă fără a porni aparatul de taxat.

Marian Mareş, directorul adjunct al unei firme de taximetrie, spune că riscul într+un astfeld e caz este ca taximetristul să-şi piardă licenţa şi amenda penală.

Un alt fenomen care ia amploare în aceste zile este cel al suprataxării. Mulţi clienţi sunt păcăliţi de taximetrişti, iar la finalul cursei află că au de plătit de două sau de trei ori mai mult. În acest caz, este recomandat să refuze plata, să nu iasă din maşină şi să anunţe autorităţile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri