România degeră. Au fost minus 34,6 grade la Întorsura Buzăului. Vremea se menține geroasă

Data publicării:
ger romania

Gerul a învins până şi metalul din care sunt făcute bancomatele. La prima oră, ATM-urile erau bocnă.

La Braşov, însă, meterologii au înregistrat o temperatură cum nu a mai fost de 54 de ani. 33,3 grade Celsius cu minus.

„A fost cea mai coborâtă temperatură de cand se fac observații meteorologice”, a declarat Mioara Bolea, operator de la staţia meteo Ghimbav.

Ziua a început crunt şi pentru elevii din judeţul Iaşi. Pe un ger aspru, minus 24 de grade Celsius, zeci de copii dintr-o comună s-au înfofolit cu toate hainele din casă pentru a rezista pe drumul spre şcoală. Alexandru a pus pe el un tricou, două bluze, două hanorace şi o geacă groasă. Afară este atât de frig, încât respiraţia îngheaţă pe fularele copiilor. Oricât de îmbrăcaţi ar fi, elevii tot degeră.

Pentru cei 150 de elevi din comuna Şcheia care au nevoie de microbuz şcolar există două maşini şi un singur şofer. Primăria nu are bani să îi mai angajeze un coleg.

Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de noaptea precedentă, vremea se va menţine geroasă în sudul, centrul şi estul ţării. Temperaturile minime vor avea valori de la -26...-25 de grade în depresiuni până la -5...-4 grade în Dealurile de Vest.

Cerul variabil la începutul intervalului, se va înnora treptat şi va ninge local în vestul şi nord-vestul teritoriului şi pe arii restrânse în centru. În Banat şi sudul Crişanei, spre dimineaţă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi izolat în nord-vest. În zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă, asociatã cu depunere de chiciură.

În Bucureşti vremea va fi geroasă, cu o temperaturã minimã de -14...-13 grade, mai scăzută la periferie pânã în jurul valorii de -17 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab.

Mâine, vremea va fi geroasă dimineaţa în sudul, estul şi centrul teritoriului, dar se va încãlzi semnificativ pe parcursul intervalului. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor cãdea precipitaţii în vestul, centrul şi nordul ţãrii şi pe arii mai restrânse în rest.

Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în Banat şi Crişana, chiar însemnate cantitativ în a doua parte a nopţii, când izolat se vor cumula cantitãţi de peste 15...20 l/mp, iar în celelalte regiuni vor fi mixte, favorizând formarea poleiului. În zonele montane va ninge, local abundent, iar vântul va avea intensificãri cu viteze ce vor depãşi la rafalã 70...80 km/h viscolind şi spulberând zăpada, îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

În zonele mai joase de relief vântul va prezenta intensificări locale şi temporare, cu viteze la rafală de 45...50 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 7 grade, iar cele minime se vor încadra între -6 şi 4 grade.

În Bucureşti vremea va fi geroasã dimineaţa, dar se va încălzi semnificativ pe parcursul intervalului. Cerul va avea înnorări şi trecător vor fi condiţii de precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi de polei. Vântul va sufla în general moderat.

Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -2...0 grade.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri