Sari la conținut

Sală polivalentă de 10 milioane de euro, închisă de ISU

Discuție în ședința de Consiliu:

- Mai este nevoie să vi se facă precizări?

- De ce nu a fost prevăzut de la început?

- Să nu mai punem întrebarea de ce, hai să o remediem acum. Nu au fost prevăzute pentru că aşa a fost proiectul.

După câteva schimburi de replici, consilierii locali din Călăraşi au votat în unanimitate proiectul prin care au virat 230.000 lei, din bugetul local, pentru construirea trapelor. Fără acestea, sala nu poate primi autorizaţia de securitate la incendiu.

Nu pot să dau un termen de execuţie. Pot fi contestaţii (...). Important este ca ele să fie realizate”, declară Daniel Drăgulin, primarul municipiului Călăraşi.

Trebuie să respectăm legea şi până în momentul în care nu scoate toate avizele şi nu realizăm aceste trape de fum, nu putem desfăşura activităţi”, confirmă Marius Dulce, viceprimarul municipiului Călărași.

Trapele au fost cerute de reprezentanţii ISU Călăraşi încă de anul trecut. Abia la începutul lunii, după intrarea în vigoare a hotărârii care permite pompierilor să închidă spaţiile care nu respectă normele de securitate, administratorii au fost obligaţi să suspende activitatea.

„Anul trecut a fost constatarea, prima constatare, s-a făcut expertiza, după expertiză s-a dat drumul la proiect şi vor veni iarăşi în control”, spune Gheorghe Ciocârlan, directorul Sălii Polivalente din Călăraşi.

Trapele ar urma să fie montate sus, în partea centrală a sălii şi după normele în vigoare, ele ar trebui să ocupe o suprafaţă de cel puţin 28 de metri pătraţi.

Pe 11 noiembrie s-a jucat ultimul meci oficial în sala cu 1.500 de locuri. Acum, aici se fac doar antrenamente.

„Mi se pare un pic forţată situaţia, aşa suntem noi românii, suflăm şi în iaurt, parcă prea din scurt ne-au luat!”, este de părere un jucător de futsal de la Dunărea Călărași.

Sala polivalentă din Călăraşi a fost inaugurată în 2011 şi a costat aproximativ 10 milioane de euro, fonduri europene, guvernamentale şi din bugetul local.

Etichete: investitii , Proiect , ISU , Incendii , sala polivalenta , calarasi , inchidere polivalenta calarasi , trape , aviuz isu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale