Sală polivalentă, în comună da, la oraș ba

Data publicării:
sala

Sala are o capacitate de cinci sute de locuri, vestiare, sală de conferinţe, spaţiu pentru expoziţii şi chiar un punct de informare turistică. Totul a costat 1,3 milioane de euro, din care peste jumătate reprezintă fonduri europene.

Suprafața sălii este de 2.224 mp, se pot juca șase discipline: minifotbal, handbal, baschet, volei, tenis de câmp, și badminton”, spune Victor Malac, primarul comunei Dumbrăvița.

Tot aici se va antrena şi echipa feminină de tenis de masă a clubului din Dumbrăviţa, care a câştigat în ultimii doi ani campionatul naţional.

„Este un motiv în plus să aduci medalii în continuare, pentru că putem spune că am fost răsplătiți pentru eforturile depuse până acum”, spune un sportiv.

Am cerut nouă competiții naţionale anul viitor aici, și sperăm să putem organiza aici și un turneu din Cupa Campionilor Europeni și pe lângă asta, încă un turneu internațional”, spune Nicoleta Huszar, antrenor al echipei de tenis de masă.

Lucrările la sala polivalentă din comuna Dumbrăviţa au durat aproximativ un an de zile. În acest timp, un proiect similar început de autorităţile din Timişoara în 2010 e departe de a fi terminat.

S-a lucrat în continuare, s-au mai achiziţionat echipamente, se fac anumite confecţii în ateliere. Nu pot să vă spun când va fi gata pentru că acolo se lucrează cu o firmă care are probleme”, declară Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Până acum, proiectul sălii polivalente din Timişoara, care ar urma să aibă o capacitate de trei mii de locuri, s-a modificat de mai multe ori. Lucrările sunt gata în proporţie de 70 la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri