Sari la conținut

Scandal la o casă de pariuri din Rahova. Poliţiştii sunt acuzați că au făcut exces de forță

Este anchetă în Poliţia Capitalei, după un scandal la o casă de pariuri din Rahova, unde un bărbat a fost imobilizat de poliţişti. Pentru că nu a cooperat atunci când au vrut să-l încătuşeze, bărbatul a fost lovit cu pumnul în spate de unul dintre oamenii legii.

ACTUALIZARE. Trei polițiști de la secția 19 sunt cercetați în urma acestui incident. Detalii, aici.


Întregul incident a fost filmat de apropiaţi ai suspectului, care reclamă că oamenii legii ar fi folosit prea multă forţă. În timpul intervenţiei, bărbatului i s-a făcut rău, iar poliţiştii i-au acordat primul ajutor.

Cuvinte care se aud pe filmarea cu impact emoțional:

Scoate mâna! Scoate mâna, am zis! Poliţia, scoate mâna!
Băi, de ce dai în el? Băi, stai mă aşa!
Bă, de ce daţi în el mă?
De ce daţi în el?
E jos, de ce mai dai în el?
Scoate mâna!
(...)
Bă, l-aţi omorât, bă, l-aţi omorât!
Bă, tu l-ai omorât! Tu l-ai omorât, fii atent!
Bă, l-ai omorât!
Cheamă Salvarea!
Bă, tu l-ai omorât! Ăsta l-a omorât!

Totul a pornit de la faptul că bărbatul jucase un bilet, dar casierul greșise codul.

Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, a declarat la Digi24 că incidentul s-a petrecut joi seară, când în jurul orei 22:00, printr-un apel la 112, s-a semnalat că la o casă de pariuri din sectorul 5 s-a produs o distrugere și că un bărbat care se află sub influența băuturilor alcoolice îi amenință pe angajați. În momentul în care a ajuns la fața locului echipajul de poliție, persoanele care se aflau în interiorul casei de pariuri, inclusiv persoana reclamată, erau în stare de agitație și de aceea s-a cerut prin stație sprijinul altor polițiști aflați în zonă. Bărbatul a fost legitimat, iar în momentul în care i s-a solicitat să se deplaseze la unitatea de poliție pentru declarații, a continuat să fie agresiv verbal și, în conformitate cu prevederile legii (art. 38 din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române), s-a impus utilizarea forței pentru imobilizarea acestuia, a precizat Diana Sarca. La un moment dat, polițiștii au observat că bărbatului i s-a făcut rău, i-au acordat primul ajutor și au solicitat un echipaj de ambulanță. Până la sosirea ambulanței, însă, bărbatul și-a revenit. A fost transportat la spital, dar a refuzat orice investigație medicală și a plecat.

La acest moment, vorbim de un dosar privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, având în vedere că și societatea comercială în cauză a depus plângere în acest sens, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției.

De asemenea, pe parcursul incidentelor, un bărbat a încercat în mod constant să intervină între polițiști și individul aflat în centrul incidentelor, pentru a-i împiedica pe polițiști să acționeze. Ca urmare, și acesta a fost imobilizat și dus la poliție, unde a fost amendat cu 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile legii 61/1991, a mai spus Diana Sarca.

Pe de altă parte, au fost declanșate și verificări, prin structurile interne ale Poliției Capitalei, cu privire la modul în care s-a intervenit, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Dumitru Coarnă, președinte al unui sindicat al polițiștilor, a declarat la Digi24 că în opinia sa, procedurile au fost respectate, iar polițiștii au folosit forța în condițiile legii. „Uitați-vă la cauza fundamentală, simplă: dacă respectau indicațiile polițiștilor să meargă la unitatea de poliție, declarau ce s-a întâmplat, era totul în regulă! Dar noi avem tendința asta de a comenta, de a jigni, de a ultragia și atunci sigur că ajungem în situațiile acestea! Haideți s-o luăm cu originea faptului, să mergem la izvorul acestui eveniment petrecut: nu a respectat legea acel om, acel cetățean, să nu încercăm noi să ducem către poliție tot ce se întâmplă în societatea românească, pentru că vom greși fundamental. De aceea suntem unde suntem. Toată lumea filmează. Au filmat apropiații. Foarte bine că au filmat. Polițiștii au intervenit corect, au respectat legea, au folosit forța în condițiile legii, i-au asigurat asistența medicală atunci când s-a constatat că este o problemă și cu asta basta! S-a încheiat un dosar penal, iar soluția va fi dată prin Parchet. Sigur că dacă lucrurile vor fi în zona infracțională, va fi sesizată instanța de judecată”, a explicat Dumitru Coarnă. „Noi trebuie să fim alături de cei care apără legea, nu de cei care o încalcă”, a adăugat liderul de sindicat. 

Dacă va exista o sesizare pentru abuz excesiv de forță, Parchetul va declanșa o procedură de cercetare și va face o încadrare potrivit Codului penal, dacă va fi cazul. Însă, atrage agenția Dumitru Coarnă, există cauze pentru care polițiștii sunt exonerați de sancțiune, înlăturând de multe ori caracterul penal al faptei.

Pe aceeași temă