Scenarii pentru Ucraina. Mircea Druc: Planul lui Putin a eșuat, dar scindarea și un război sunt posibile. Și în Rusia ar putea începe un proces de dezmembrare

Data publicării:
harta ucrainei

În momentul aceasta avem o situație neclară în Ucraina, arată istoricul Armand Goșu, specializat în problemele spațiului ex-sovietic. Încă nu a învins nimeni, este doar începutul, subliniază și Mircea Druc.

Fostul premier moldovean spune că are sentimentul de deja-vu. „E același scenariu pe care l-am avut noi în 1990 cu Transnistria, deci, începe, de astăzi, ceea ce s-a vorbit atât de mult, de ce ne-am temut: scindarea Ucrainei. Deja, practic, are loc”, spune Mircea Druc. „Înseamnă împărțirea Ucrainei în două părți – de Est și de Vest – și se vor confrunta, iar această confruntare poate să ajungă și la confruntare armată”, a explicat fostul premier. „Până la urmă, cei din estul Ucrainei își fac țara lor. Congresul de la Harkov era necesar pentru a da un ambalaj cât de cât juridic”, a detaliat Mircea Druc.

„Radicalii”

El a observat că atât președintele ucrainean Viktor Ianukovici, cât și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov practică același tip de discurs: „ne aflăm în fața unor radicali, a unor extremiști”.

Fostul premier moldovean nu crede că Viktor Ianukovici a vrut să plece din țară, dar atrage atenția că, dacă se vorbește de o victorie la Kiev, ea se datorează așa-zișilor radicali (referire la mișcarea „Sectorul Dreapta”). Sunt cei care au dovedit o disciplină impecabilă, o rezistență demnă de invidiat. „Ei sunt cei care vreme de 20 de ani s-au pregătit intens, au mers ca niște forțe ieșite din comun. Ceea ce s-a întâmplat acum nu mai seamănă cu revoluția aceea oranj, tot meritul pentru această victorie, pentru debarcarea lui Ianukovici o au ei, or dacă sunt catalogați radicali...Ei deja au intrat în componența forțelor de Interne, ei controlează Kievul, ei urmează încă să dea luptele în orașele de provincie”, arată Mircea Druc.

Planul lui Putin a eșuat

Druc a arătat că la întâlnirea de sâmbătă de la Harkov a reprezentanților regiunilor au lipsit regiunile Odesa și Mikolaev. „Aceasta se răsfrânge asupra noastră. Dintr-odată, ce s-a întâmplat? Odesa nu este acolo, deci ea va fi considerată ca aparținând de Kiev, și ce vedem? La Tiraspol a apărut un banner extraordinar: Tiraspol, oraș ucrainean pe malul Nistrului”.

Planul lui Putin cade fără Odesa și fără Mikolaev, a punctat Mircea Druc. El a precizat că acest plan se leagă la Transnistria, de formarea unui nou stat la Marea Neagră - care s-ar numi ori Malorusia, ori Novorusia, care n-ar fi în componența Rusiei, dar controlat totalmente de Rusia - și la desprinderea sau împingerea Ucrainei de la Marea Neagră și de la gurile Dunării. „Asta a fost. Dar odată ce Odesa și Mikolaev nu au fost, Transnistria și Tiraspolul nu mai pot să conteze pe susținerea Moscovei”, a conchis Mircea Druc.

La rândul său, Armand Goșu a citat un sondaj care arată că 64% dintre locuitorii regiunii Odesa susțin „revoluția ucraineană”, într-un fel contrazicând astfel că sudul rusofon este alături de Est, de Donețk și împotriva Kievului.

Moscova pe asta conta, a intervenit Mircea Druc. „Toată strategia de 20 de ani a Moscovei a fost să facă axa Tiraspol, de la Tiraspol prin Comrat să iasă la gurile Dunării, din Tiraspol la Odesa, din Odesa în Crimeea și să rupă Ucraina de la Marea Neagră. Ei, acuma, dacă ai pierdut două...”, a spus Mircea Druc.

Armand Goșu recunoaște că scindarea Ucrainei este un scenariu care se vehiculează de ani buni. „În soliditatea acestui scenariu, însă, eu nu cred foarte tare. (...) Eu, din contră, cred că interesul Rusiei nu este să controleze doar o parte din actuala Ucraină, cea rusofonă, ci interesul este să controleze toată Ucraina, dacă s-ar putea. Cum e mai bine? Să ții o Ucraină mai slabă și mare sau să lași o jumătate de Ucraină să fugă spre Vest, să se dezvolte, să devină un stat de succes?”, se întreabă istoricul. El spune, totuși, că n-ar exclude cu totul scenariul unei secesiuni, dar cel mai probabil el nu se va întâmpla, pentru că, în același timp, ucrainenii găsesc resurse de raționalitate în momentele-cheie.

Mircea Druc prezice că ceea ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014 se va întâmpla în Rusia. Potrivit scenariului său, imediat va începe dezmembrarea Caucazului de Nord, apoi avem Povolgia și avem Tatarstanul. „Din punctul meu de vedere, trebuie să înceapă procesul de dezmembrare a Rusiei”, a spus Mircea Druc.

Soluții și urmări pentru Moldova

Un prim pas pentru o deblocare a situației confuze din Ucraina ar fi ca Statele Unite, în primul rând, sau Europa să spună pe cine recunosc drept interlocutor la Kiev.

În plus, Mircea Druc se gândește la un sprijin american pentru Ucraina, ca să iasă din criză.

Există urmări directe și asupra țărilor din regiune. Premierul Georgiei și premierul Republicii Moldova sunt invitați la Washington în săptămânile viitoare, iar Armand Goșu consideră că acesta este un semnal foarte important.

Deja sunt calendare care merg mult mai repede și în Europa, a arătat Armand Goșu, menționând perspectiva apropiată a ridicării vizelor pentru moldoveni. „Lucrurile se clarifică, grație Ucrainei, grație acestei mișcări de pe Maidan”, spune analistul.

Ce s-a întâmplat în Ucraina i-a mai descurajat (în tendințele lor separatiste) pe cei de la Tiraspol și pe cei de la Comrat (capitala Găgăuziei – n.r.), menționează Mircea Druc. În plus, reprezentantul UE s-a dus și le-a promis celor de la Comrat cinci milioane de euro pentru proiectele lor.

Rusia va fi somată să nu se amestece și să stea deoparte, sub amenințarea căderii rublei sau a scăderii prețului la petrol, la care se va adăuga retragerea sprijinului în chestiuni cum a fost problema cecenă, ceea ce va însemna desprinderea Caucazului de Nord, consideră Mircea Druc.

În următoarele zile, nu vor mai exista violențe la Kiev, dar vor fi în alte orașe, conform scenariului său.

Armand Goșu spune că noul Guvern va încerca să-și extindă autoritatea, la fel și președintele interimar și se va urmări acceptarea datei alegerilor anticipate. Este nevoie, în paralel, de un pachet de ajutor din partea Occidentului, solid, livrat cât mai curând Ucrainei, pentru că situația economică este dramatică. De asemenea, tot timpul vorbit cu Rusia, pentru a nu o antagoniza, arată Armand Goșu

Învățăminte

Întrebat care ar putea fi efectele negative ale crizei din Ucraina asupra României și Republicii Moldova, Mircea Druc a răspuns: „S-ar putea să fie nepregătirea noastră sau instabilitatea noastră, exact cum s-a întâmplat în 1990. Atunci când s-a destrămat Uniunea Sovietică, dacă era o mai mare stabilitate la București, dacă nu erau Mineriadele, dacă nu era Piața Universității, dacă era o sincronizare perfectă, noi am fi putut să obținem mult mai multe realizări și chiar să ne integrăm. Acum, ce se întâmplă în România? România ar putea rămâne pe dinafară...”.

Relația României cu Ucraina a fost compromisă de la început de o atitudine neînțeleaptă din partea autorităților de la București, arată și Armand Goșu, reamintind că la 1 decembrie 1991, când în Ucraina era referendum pentru independență, în Parlamentul României se vota o moțiune pentru a cere restituirea teritoriilor care au aparținut României Mari și care atunci, ca și acum, se află în componența Ucrainei. „Au fost oameni mai puțin inteligenți, mai puțin pregătiți pentru viața asta complicată”, a comentat cu ironie analistul.

Criza din Ucraina ar trebui să determine Bucureștiul și Chișinăul „să-și facă temele, să fie cuminți, să fie disciplinați și să-și îndeplinească datoriile care sunt. Cei de la Chișinău să nu mai oscileze atâta, să nu se lase cumpărați și să nu mai facă ceea ce a făcut Ucraina, adică să le fie de învățătură, să nu facă precum Ianukovici. Bucureștiul trebuie să aibă grijă la instabilitatea politică, la permanentele lupte intestine, la nerespectarea unor semnale, unor regulamente”, a fost sfatul lui Mircea Druc.

Urmăriți discuțiile din emisiunea „Kilometrul 0” în materialele video de mai sus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri