Exclusiv „Scut danubian” în cadrul Santinelei Estice a NATO. Generalul (r) Bălăceanu explică cum poate România să respingă incursiunile dronelor

Data publicării:
soldati armata romana shutterstock_1172314627-scaled
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock

Generalul în retragere Virgil Bălăceanu a explicat, la Digi24, în contextul incursiunilor cu drone din ultimele zile, că există posibilitatea ca Rusia să folosească spațiul aerian al României pentru atacuri în Ucraina. Generalul (r) a afirmat că țara noastră ar trebui să inițieze un proiect de „scut danubian”, integrat în Santinela Estică, inițiativa mai largă a NATO pentru flancul estic.

Generalul în retragere Virgil Bălăceanu a fost întrebat, la Digi24, dacă există posibilitatea ca spațiul aerian al României să fie folosit de ruși pentru atacuri în Ucraina, în contextul celei mai recente incursiuni cu dronă din spațiul aerian al țării, de luni dimineață.

„Nu excludem o asemenea posibilitate. În momentul în care traseul planificat de către ruși atinge granița în interior, în exterior, foarte aproape de Dunăre, e o modalitate de a înșela apărarea antiaeriană, antidronă a ucrainenilor”, a afirmat Virgil Bălăceanu.

În același timp, generalul în retragere a declarat că aceste acțiuni trebuie să fie mai lămurite și, în măsura în care posibil, să fie făcute publice de către Centrul Operațional de Conducere Aeriană de la Torrejon și de centrul operațional național, „astfel încât datele respective să ne spună destul de clar dacă în privința dronelor de dată anterioară, care au fost doborâte, ele au avut ca țintă fie Odesa, fie porturile dunărene, cel mai probabil Odesa, și au fost deviate de la traiectorie de către mijloacele de apărare electronică ale ucrainenilor. Același lucru se poate urmări și în privința dronei de astăzi, pentru că aceste drone sunt detectate de către ucraineni și de către NATO, dar mai ales de către ucraineni, la adâncimi destul de mari.”

În ceea ce privește soluțiile de apărare de la frontieră, în special în zona județului Tulcea, generalul (r) Bălăceanu a adus în discuție varianta unui „scut danubian” integrat în apărarea mai amplă a flancului estic, în așa fel încât sprijinul NATO pentru România să fie mai consolidat.

„Am mai vorbit de așa-numitul scut danubian, care ar trebui să fie o inițiativă românească, sigur, integrându-l, cu propunere din partea noastră, în Santinela Estului, acțiune care a fost declanșată de NATO după intrarea dronelor Gerbera în Polonia, dar care, din păcate pentru România, a concentrat din nou majoritatea mijloacelor aliaților pe flancul de nord-est, nu pe flancul de sud-est.

Este clar că trebuie să fim mai mult sprijiniți de către NATO, și din punct de vedere al detectării, deși lucrurile merg bine aici, dar mai ales din punct de vedere al mijloacelor de combatere, inclusiv al mijloacelor cu baza la sol.”

Generalul în retragere a subliniat că este importantă integrarea tuturor sistemelor de care dispune România, ca apărarea să fie eficientă.

„Pe de altă parte, avem un sistem Merops, avem, și nu știu de ce Ministerul Apărării deocamdată nu ne comunică, din datele pe care le dețin, două baterii de tunuri care au fost modernizate de către Rheinmetall la nivelul Skynex, care sunt foarte eficiente și împotriva dronelor. Trebuie să creăm o integrare a acestor mijloace, astfel încât informațiile în timp real să circule dintr-un punct de comandă la altul, de la o instalație la alta.”

Virgil Bălăceanu a vorbit și despre sistemele Gepard care pot acoperi zona Dunării, integrate cu alte sisteme.

„Am convingerea că putem să acționăm cu aceste mijloace, inclusiv cu mijloacele Gepard, care sunt dislocate pe fluviul Dunărea, însă trebuie să ne concentrăm efortul pe anumite direcții. Nu poți acoperi din patru în patru kilometri cei 100 de kilometri care ar fi cei mai vulnerabili ai frontierei cu Ucraina.”

Generalul (r) a afirmat că amenințările vin în continuare dinspre porturile dunărene, „pentru că dacă se atacă acolo, inclusiv dronele în derivă au un timp foarte scurt de prezență în spațiul aerian al României, dar pericolul este foarte mare, având explozibili la bord, și trebuie să protejăm marile aglomerări urbane din zonă. Pentru spațiile care nu pot fi protejate cu mijloacele de apărare antiaeriană cu baza la sol, acționăm în continuare cu aviația, incluzând aici avioanele de luptă și elicopterele.”

Citește și:

VIDEO Trei drone doborâte în trei zile. Cât a cheltuit Armata României

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații