Se lucrează intens la clubul Bamboo. Primăria: Nu am emis autorizaţie

Data actualizării: Data publicării:
bamboo

La mai bine de o săptămână de la finalizarea cercetării la faţa locului, se lucrează de zor în incinta clubului Bamboo. Muncitorii repară o sală de festivităţi a clubului. Lucrările sunt însă motiv de dispută între primării. În vreme ce oficialii primăriei de sector admit că există o autorizaţie veche de şase ani, cei de la Primăria Capitalei spun că nu au avizat nimic. Patronii au fost de negăsit.

După aproape patru luni de la incendiul din clubul Bamboo, în imediata apropiere a acestuia se lucrează intens. Este sala de festivităţi a clubului iar în aceste momente zona este un adevărat furnicar. Sunt zeci de muncitori care lucrează la interior dar şi la exteriorul structurii.

Lucrările au ca scop amenajarea unui spaţiu aflat la câţiva metri de clubul Bamboo. Aici a funcţionat ani la rând un alt local dar acum, patronii clubului Bamboo au ordonat începerea lucrărilor de amenajare. Decizia vine după ce în mod oficial poliţiştii au încheiat acţiunea de ridicare a probelor după incendiu. Noile lucrări provoacă un conflict între primăria generală şi cea de sector.

Viceprimarul primăriei sectorului 2 Dan Cristian Popescu: Sunt nişte amenajări făcute în baza unei autorizaţii de construire emise în anul 2011. Este o autorizaţie care conţine un hotel de 4 stele, o sală de evenimente şi alte anexe. Ei construiesc sala de evenimente acum. A fost emisă cu 12 luni valabilitate de începere şi cu 24 de realizare.”

Tocmai din cauza datelor depăşite, documentul potrivit juriștilor, e nul.

Dan Trifu, jurist: „Oricum autorizaţia de construire de la Primăria sectorului 2 nu mai este valabilă pentru că cei trei ani prevăzuţi pentru execuţie şi ca atare ducumentaţia şi-a încetat valabilitatea. Din momentul în care legislaţia s-a schimbat, în speţă anul trecut, Primăria Generală este cea competentă să emită tot ce înseamnă documentaţii şi acte urbanistice”.

Într-un răspuns oficial adresat la solicitarea Digi24, oficialii Primăriei Generale spun: „Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Urbanism nu a emis autorizaţie de construire pentru Club Bamboo. Până la data prezentei nu există nici o solicitare înregistrată în cadrul Direcţiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a Primăriei Municipiului în acest sens”.

Indiferent de cine ar fi îndreptăţit să emită autorizaţiile pentru lucrări, juriştii spun că şirul neregulilor este chiar mai mare de atât.

Dan Trifu: „Nu are ce să caute! Încalcă şi legea 422 a monumentelor istorice, încalcă şi legislaţia de mediu, încalcă şi regulamentul general de urbanism a Capitalei”.

Am încercat să îi contactăm pe oficialii clubului Bamboo, însă aceştia au fost de negăsit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Alexandru Nazare. Ministrul se căsătorește cu o artistă de muzică populară
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Vedete care au fost la un pas de moarte pe 11 septembrie 2001. Cum a scăpat Michael Jackson de atentatele...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sandra Bullock și Nicole Kidman, confesiuni după 30 de ani de prietenie. Cum le-au schimbat pierderile...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă