Sediul IML Craiova, ruina din centrul oraşului

Data publicării:
iml craiova

Privită de afară, clădirea Institutului de Medicină Legală din Craiova pare părăsită. Pe exterior mai sunt câteva petice de tencuială ce reprezintă un pericol atât pentru angajaţi, cât şi pentru trecători.

Nici în interior nu este mai bine. Cele trei laboratoare şi cabinetul de consultaţii sunt încăperi insalubre, pline de mucegai şi cu pereţii scorojiţi.

Angajaţii, 32 la număr, lucrează înghesuiţi în nişte birouri mici ale căror geamuri nu se mai închid bine.

"Deocamdată condiţiile în care lucrăm sunt necorespunzătoare. Clădirea arată cum arată, spaţiile în birouri sunt insuficiente, în laboratoare, la fel, nu corespund normelor”, a mărturisit o angajată a IML Craiova.

Explicaţia e simplă: iniţial, clădirea n-avea o destinaţie medicală, ci a fost o fabrică de bomboane. În anii '70, a devenit sediul Laboratorului de Medicină Legală din Craiova.

Nici pe vremea lui Ceauşescu, dar nici după Revoluţie construcţia nu a fost reabilitată. Asta pentru că imediat după '90 a început un litigiu cu potenţialii moştenitori. Abia după 18 ani de procese şi lupte în instanţă, Consiliul Judeţean a devenit proprietar. Autorităţile şi-au dat seama că nu au banii necesari pentru renovare.

"Din anul 2004, de când sunt directorul acestei instituţii, am făcut anual memorii către Consiliul Judeţean, către Primăria Municipiului Craiova şi către Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii este principalul ordonator de credite, dar nu are nicio vină aici, deoarece această clădire este în proprietatea Consiliului Judeţean. Este pentru prima dată, acum, când de la Consiliul Judeţean am promisiunea că această clădire intră în reabilitare în 2016", a declarat Roxana Zăvoi, directorul IML Craiova.

Consiliul Judeţean a refuzat să ofere un punct de vedere pe această temă.

În 2005, Primăria Craiova a oferit Institutului de Medicină Legală, printr-o hotărâre, un teren în oraş, pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi. Problema nu s-a rezolvat însă, pentru că ar mai fi nevoie de un milion şi jumătate de euro pentru ridicarea unui sediu nou.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri