Șefii MAI pregătesc noua organigramă a instituției

Data publicării:
2612organigrama-40613

Cel mai probabil, noua organigramă va fi prezentată mâine în şedinţa de Guvern, miniştrii Cabinetului Victor Ponta având termen limită 6 ianuarie pentru prezentarea organigramelor.

În primul rând, se va schimba numele instituției, din Ministerul Administrației și Internelor, în Ministerul Afacerilor Interne. Noul minister va avea patru secretari de stat, fiacare având în subordine câte un departament.

Unul se va ocupa de relațiile cu Parlamentul și de cele internaționale, altul se va ocupa de prefecturile din țară, al treilea va avea grijă de structurile de ordine și de siguranță publică, iar al patrulea secretar de stat va fi chiar șeful de la DGPI, serviciul secret al Ministerului de Interne.

Pe lângă cei patru secretari de stat, vor fi puși în funcție și trei subsecretari de stat. Doi dintre ei vor fi chiar adjuncții șefului de la „Doi și-un sfert”, acest serviciu al MAI.

Toate acestea s-au discutat în urma ședinței de astăzi. Încă nu este bătut totul în cuie, iar noul ministru de Interne va discuta toate aceste schimbări cu premierul Victor Ponta.

Liviu Dragnea a cerut să aibă în subordine 300 de angajați din aparatul central de la minister, dar și din țară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri