Șeful Autorităţii pentru Achiziţiile Publice, Lucian Vlădescu, a demisionat

Data publicării:
lucian dan vladescu anrmap crop

 

Conducerea ANRMAP va fi preluată de către Bogdan Dobrin, până în prezent director în cadrul autorităţii. Decizia de înlocuire a fost deja semnată de premier, spun surse citate de Mediafax.

Lucian Vlădescu se afla la conducerea ANRMAP din luna mai a anului trecut, fiind numit imediat după instalarea Guvernului USL.

Săptămâna trecută, pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii. În plus, plafonul pentru lucrări a fost ridicat de la 15.000 euro la 100.000 de euro, iar anumite regii autonome şi companii naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar au fost scoase din categoria structurilor obligate să atribuite contracte prin licitaţii în baza ordonanței privind achiziţiile publice.

Modificările au fost aprobate în Camera Deputaţilor, printr-un amendament introdus de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare PSD, PNL şi minorităţilor naţionale la ordonanţa aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut, şi au fost sprijinite de ANRMAP.

Joi, premierul Ponta a declarat că Guvernul nu a fost de acord cu exceptarea unor companii de stat de la obligativitatea licitaţiilor şi că ar putea „reinterveni” cu un act normativ de modificare a deciziei, adăugând totodată că majorarea pragului la achiziţii directe este agreată de Comisia Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri