Șeful Aviației din Ministerul Afacerilor Interne, schimbat din funcție

Data publicării:
gradinaru

Generalul Dorel Grădinaru este a treia persoană care plăteşte cu funcţia după tragedia produsă la începutul săptămânii trecute în Constanţa, când un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol.

Imediat după accidentul aviatic, în care şi-au pierdut viaţa patru persoane, prefectul judeţului Constanţa şi şeful ISU Dobrogea au fost demişi.

În locul lui Dorel Grădinaru, misiunile aviatice ale MAI vor fi coordonate de Ion Cristinel Reliu, general de flotilă aeriană detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale. El va face echipă cu Laurenţiu Maghedon, fost şef al grupului logistic al Bazei 90 Transport Aerian.

Dorel Grădinaru a fost mutat la Ministerul Afacerilor Interne, unde ar fi primit o funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Generale Management Operaţional.

Elicopterul Eurocopter 135 intrase sub tutela Inspectoratul General al Aviației în urmă cu doar câteva luni.

Generalul conducea acest departament din mai 2008. Între 2005 și 2008 a lucrat în MAI ca specialist în combaterea terorismului, iar înainte de asta a fost ofiţer specialist cu coordonarea şi pregătirea structurilor de intervenţie şi acţiuni speciale din Comandamentul trupelor de jandarmi. Este doctor al Academiei Tehnice Militare, iar anterior a absolvit Colegiul Naţional de Afaceri Interne, de la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”.

CV-ul generalului Dorel Grădinaru

Tot astăzi, ministrul Gabriel Oprea a anunțat că procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite şi că există acordul în acest sens dat de premierul Victor Ponta. Rezultatele vor fi anunțate în perioada imediat următoare, iar în acest timp elicopterele vor rămâne la sol. Decizia a fost luată în urma tragediei de pe Lacul Siutghiol.


 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri