Sfânta Muceniță Ecaterina 2025: Preotul explică de ce ziua de 25 noiembrie este marcată cu cruce neagră în calendarul ortodox

Data actualizării: Data publicării:
Sfânta Muceniță Ecaterina 2025. Foto Getty Images
Sfânta Muceniță Ecaterina 2025. Foto Getty Images

Sfânta Muceniță Ecaterina este prăznuită anual pe 25 noiembrie în calendarul ortodox, zi marcată cu cruce neagră. Sărbătoarea oferă credincioșilor un moment de reflecție asupra puterii credinței, a demnității în fața încercărilor și a virtuții cunoașterii - valori pe care Sfânta Ecaterina le-a întruchipat de-a lungul vieții sale.

În tradiția românească, Sfânta Ecaterina este ocrotitoarea studenților teologi. La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, Paraclisul poartă hramul Sfintei, simbolizând protecția sa spirituală asupra celor care se dedică studiului și slujirii lui Dumnezeu.

Semnificația unui praznic menționat cu cruce neagră în calendarul bisericesc

Sărbătorile cu cruce neagră din calendarul ortodox marchează pomenirea sfinților mai puțin cunoscuți sau a unor evenimente mai discrete din istoria bisericii. Spre deosebire de praznicele mari, cum sunt cele cu cruce roșie, slujbele din aceste zile sunt mai simple, fără ceremonii solemne sau procesiuni speciale. Totuși, aceste sărbători îi invită pe credincioși să încetinească ritmul cotidian, să se roage și să mediteze, amintindu-le că viața spirituală se construiește nu numai prin marile praznice, ci și prin gesturile mici de evlavie și atenție față de sfinți.

Cel mai important lucru în această zi, de Sfânta Ecaterina, este să îi urmăm exemplul Sfintei și să ne inspirăm din credința și devotamentul ei. Este bine  aprindem lumânări, să ne rugăm pentru sănătate și spor, dar și să facem fapte bune, oferind ajutor celor nevoiași.”, a explicat pentru Digi24.ro Marius Oblu, preot la biserica Iancu Vechi-Mătăsari din București

Cine a fost Sfânta Muceniță Ecaterina

„Sfânta Ecaterina este recunoscută drept ocrotitoarea tinerilor, a învățătorilor și a medicilor, fiind invocată nu numai pentru sănătate, ci și pentru îndrumare și claritate în luarea deciziilor importante. Viața ei, marcată de curaj și devotament neclintit față de credință, rămâne o sursă de inspirație pentru toți credincioșii. Exemplul său ne amintește că adevărata înțelepciune și putere nu derivă din bogăție, rang sau prestigiu, ci din credința autentică în Dumnezeu și din hotărârea de a trăi în conformitate cu valorile spirituale.”, a mai precizat sursa Digi24.ro

Viața și moștenirea Sfintei Ecaterina

Sfânta Ecaterina a trăit în secolul al IV-lea, provenind dintr-o familie nobilă. Și-a dedicat viața lui Dumnezeu, refuzând căsătoria și lumea trecătoare (tot ce ține de viața materială și temporală, care este efemeră și nu durează veșnic - respectiv bogății, statut social etc), și a apărat credința creștină chiar în fața filosofilor păgâni.

Pentru refuzul de a se lepăda de Hristos, a fost martirizată prin decapitare. Tradiția spune că la tăiere nu a curs sânge, ci lapte, simbol al purității sale. Trupul ei a fost dus de îngeri în Muntele Sinai, locul Rugului Aprins văzut de Moise. Pe acest loc sfânt a fost ridicată Mănăstirea Sfânta Ecaterina, una dintre cele mai vechi mănăstiri creștine, destinată cultului și pelerinajului.

Sfânta Muceniță Ecaterina: Tradiții și obiceiuri pe 25 noiembrie

În tradiția românească, Sfânta Ecaterina este considerată sora Sfântului Nicolae și ocrotitoarea oamenilor gospodari, fiind invocată pentru apărare împotriva bolilor, inclusiv a depresiei și tulburărilor mintale. Pe vremuri, printre cele mai întâlnite obiceiuri tradiționale din mediul rural erau focurile aprinse de feciori prin gospodării sau la stâne în seara de 25 noiembrie, de Sfânta Ecaterina. Aceste gesturi erau făcute cu scopul de a primi protecție și belșug în timpul iernii și în anul ce urma.

Această zi sfântă oferă tuturor oamenilor ocazia de a se apropia de credință, amintind aici și de Mănăstirea de pe Muntele Sinai, dedicată Sfintei Ecaterina, locul unde pelerinii pot merge pentru a trăi experiențe spirituale profunde și se pot închina relicvelor sale.”, a explicat pentru Digi24.ro Nichifor nase, preot la Parohia Elisabetin din Timișoara

Nume care își serbează onomastica de Sfânta Ecaterina

Pe data de 25 noiembrie, își serbează ziua onomastică persoanele care poartă numele Ecaterina, alături de prenume derivate precum:

  • Cătălina, Catrina, Catinca;
  • Caterina, Cati, Catina;
  • Catița, Tincuța; Cătălin.

Editor : M.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani