Pe 8 noiembrie, credincioșii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, conducătorii oștilor cerești și protectori ai oamenilor. Este una dintre cele mai importante sărbători creștine din lună, marcată în calendarul bisericesc cu cruce roșie. Părintele Dan Damaschin a explicat pentru Digi24.ro care este semnificația praznicului și care sunt cele mai importante tradiții și obiceiuri ale zilei.
Praznicul Sfinților Mihail și Gavriil este ultima mare sărbătoare înainte de Postul Crăciunului.
Cine au fost Arhanghelii Mihail și Gavriil
Sfântul Arhanghel Mihail, al cărui nume se traduce din ebraică de la forma „Mikha'el” și înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”, este cunoscut drept apărător al credinței și luptător împotriva răului. Pe vremuri, el conducea oștile cerești în lupta împotriva îngerilor căzuți și, potrivit tradițiilor creștine, acțiunile sale simbolizau dreptatea, curajul și biruința binelui.
În zilele noastre, Arhanghelul Mihail este considerat un model de neînfricare și hotărâre și este invocat în rugăciuni pentru apărare și protecție. În iconografie, Sfântul Mihail este adesea reprezentat alături de o sabie sau o suliță - semn al puterii divine și al pedepsei păcatului.
Sfântul Arhanghel Gavriil, al cărui nume este tradus prin „Puterea lui Dumnezeu”, este considerat mesagerul veștilor bune. El a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Iisus Hristos și i-a adus lui Zaharia vestea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Credincioșii îl consideră un protector al adevărului și mesajelor divine și îl invocă prin rugăciune pentru ocrotire divină și claritate în viață. În iconografie, Sfântul Gavriil este adesea reprezentat ținând în brațe un crin - simbol al mesajelor sacre și, uneori, o trompetă - semn al voinței divine și al apropiatei judecăți a lui Dumnezeu.
În mediul rural, sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este prăznuită timp de trei zile - pe 8, 9 și 10 noiembrie, cunoscute în popor drept „capul”, „mijlocul” și „coada Arhanghelilor”. Potrivit scrierilor vechi, în această perioadă vremea se încălzește brusc, fenomen numit și „Vara Arhanghelilor”, care este considerat un semn al binecuvântării înaintea iernii.
Cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri în ziua de 8 noiembrie
„De Sfinții Mihail și Gavriil, credincioșii participă la Sfânta Liturghie în biserică, acolo unde se organizează slujbe de mulțumire pentru cei vii, precum și parastase pentru cei adormiți. În locuințe, se citește Acatistul Sfinților Îngeri, iar cei care poartă numele arhanghelilor își sărbătoresc onomastica.
Ziua dedicată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este un moment de liniște și reculegere spirituală. Este o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox, iar credincioșii trebuie să se abțină de la muncile grele, activitățile gospodărești, cu excepția îngrijirii animalelor. În ziua praznicului, în case nu se spală haine, nu se gătește și nu se face curățenie, întrucât întreaga zi este dedicată rugăciunii, slujbei și faptelor de milostenie, în semn de respect față de Sfântul pomenit.”, a explicat pentru Digi24.ro Părintele Dan Damaschin
Superstițiile și credințele populare subliniază importanța păcii și a iertării
”În general, dar cu precădere în ziua praznicului Sfinților Arhangheli, nu e bine să porți discuții în contradictoriu, să te cerți sau să porți ură semenilor. Așa cum Îngerii aduc pace și armonie și noi, oamenii, suntem obligați să căutăm iertarea și pacea sufletească. Cei care se roagă cu credință și respectă poruncile divine se bucură de protecție.”, a mai precizat preotul
„Pomenirea Îngerilor” și „focul Arhanghelilor” de Sfinții Mihail și Gavriil
”În unele comunități rurale, un obicei cunoscut în ziua praznicului este „Pomenirea Îngerilor”. Mai exact, se organizează o masă pentru cei nevoiași sau se fac acte de milostenie, în amintirea sufletele care au plecat dintre noi. Printre tradițiile populare urmate în ziua sărbătorii este și obiceiul „focului Arhanghelilor” - un foc mare aprins în curțile oamenilor, făcut cu scopul de a alunga spiritele rele și de a chema binecuvântarea îngerilor asupra gospodăriei.
În localitățile unde sărbătoarea coincide și cu Hramul Bisericii, se mai pot desfășura și alte manifestări religioase specifice”, conchide preotul Dan Damaschin.
Alte sărbători religioase cu cruce roșie în calendar în luna noiembrie
Luna noiembrie, cunoscută și ca „luna lui brumar”, cuprinde mai multe sărbători marcate cu cruce roșie în calendarul ortodox. Pe lângă Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, credincioșii sărbătoresc și Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) și Soborul Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie).
Tot în această lună, începe și Postul Crăciunului 2025, o perioadă de 40 de zile în care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Nașterea lui Iisus.
Editor : M.C.