Sindicatul EUROPOL recomandă polițiștilor să refuze să controleze conformitatea măștilor de protecție

Data actualizării: Data publicării:
Polițiștii controlează lumea dacă poartă mască.

Sindicatul EUROPOL recomandă polițiștilor din stradă să refuze să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică și să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție.

„Pe toată durata pandemiei, profesia de polițist a fost cea mai versatilă. De la intenția ministrului Vela de a împărți Lumina sfântă de către polițiști, identificarea și transportarea celor care sunt surprinși în afara locuinței unde trebuiau să fie carantinați și până la noile sarcini de a verifica măștile de protecție, ne așteptăm ca, în curând, guvernanții să îi pună pe polițiști să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome, sau de ce nu, să efectueze operații pe creier acolo unde nu există chirurgi. Viitorul ne aparține!”, spun reprezentanții EUROPOL.

„Ca urmare a ultimelor decizii ale CNSU luate în această dimineață, se reintroduce obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise cât și în spațiile deschise. Elementul de noutate însă este reprezentat de interzicerea utilizării măștilor textile. Dacă până în prezent, actele normative vorbeau despre „purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura”, acum se interzice folosirea altor tipuri de măști decât cele medicale sau FFP2”, se arată într-un comunicat al sindicatului.

„În traducere liberă, Guvernul are pretenția ca polițiștii să verifice tipurile de măști de protecție folosite de cetățeni, dacă sunt conforme si se circumscriu noilor rigori. Dacă cetățenii vor purta măști de protecție textile, sunt pasibili de sancțiune contravențională.

Partea ridicolă va fi atunci când polițiștii vor fi în fața cetățeanului și îi vor cere să prezinte masca la control. Asta pentru că există o gamă variată de măști de protecție, inclusiv textile, care conțin filtre de diferite tipuri pe care nu le pot identifica cu ochiul liber nici măcar cei care sunt de specialitate, nu mai vorbim despre polițiști care nici ei la rândul lor nu primesc de la unități astfel de măști de protecție.

Ce să mai vorbim despre riscul generat de scoaterea incorectă a măștii de protecție sau manipularea măștii pe durata procesului de verificare a acesteia. Nu există niciun fel de îndrumare cu privire la modul efectiv în care se va realiza controlul măștilor de protecție. Iar dacă MAI-ul nu a fost în stare să genereze o procedură de sistem cu privire la modul în care se realizează verificarea carantinaților, la aproape 2 ani de la declanșarea pandemiei, nu ne punem speranțe că «specialiștii» vor veni cu lămuriri în cazul noilor restricții cu privire la purtarea măștilor de protecție”, mai transmite EUROPOL.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ministerul de Interne, mesaj de Ziua Îndrăgostiților: "Dragostea-i precum mascații. Te-ai lipsi, dar ea tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Îndrăzneață și senzuală. Soția lui Justin Bieber, într-o rochie transparentă, din dantelă neagră, la premiera...
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Ce înălțime are Gigantul din Carpați. Ghiță Mureșan, singurul baschetbalist român care a jucat în NBA...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Jane Seymour împlinește 75 de ani și e superbă. Timpul trece frumos pentru ea: siluetă impecabilă, iubire...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online