Șoferii vor plăti taxe între 27 și 113 lei pentru traversarea podului Calafat – Vidin

Data publicării:
pod calafatvidinmediafax-1

Şoferii de autoturisme cu cel mult 8+1 locuri şi de maşini transport marfă cu greutate mai mică de 3,5 tone vor plăti o taxă de 27 lei (6 euro) pentru trecerea peste noul pod de la Calafat-Vidin, pentru maşinile cu mai mult de 9 locuri şi maximum 23 locuri pe scaune taxa fiind de 54 lei (12 euro), potrivit Mediafax.

Aceeaşi taxă de 54 lei va fi achitată şi pentru maşini de transport marfă cu o greutate între 3,5-7,5 tone, conform unei hotărâri de guvern.

Pentru maşini de transport marfă cu o greutate între 7,5-12 tone, taxa va urca la 81 lei (18 euro).

O taxă de 113 lei (25 euro) vor plăti şoferii de maşini cu mai mult de 23 locuri pe scaune şi autovehiculele de transport marfă cu o greutate mai mare sau egale cu 12 tone şi cu maximum 3 axe, în timp ce pentru maşinile de transport marfă cu o greutate mai mare sau egală cu 12 tone, dar cu 4 axe va fi plătită o taxă de 167 lei (37 euro).

Construcția podului Calafat – Vidin are o istorie de 13 ani. Fiecare dintre termenele de finalizare ale proiectului a durat cel puțin dublu decât se estimase, după ce România și Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în anul 2000.

Azi s-a anunțat că România şi Bulgaria vor construi cel de-al treilea pod peste Dunăre, care să lege Călăraşi de Silistra. Înțelegerea a fost încheiată chiar astăzi la cea de-a 18-a reuniuni a șefilor de state din Europa Centrală, în urma unei întâlnire avute, la Bratislava, între președinții Traian Băsescu și Rosen Plevneliev.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri