Soprana Angela Gheorghiu susține că a fost bătută de fostul soț, tenorul Roberto Alagna

Data publicării:
angela gheorghiu - 5155069-Mediafax Foto-Victor Ciupuliga

Într-un interviu pentru cotidianul britanic The Independent, românca spune că mariajul cu tenorul francez a fost „cea mai neagră pagină a vieții” ei.

„Era violent și în fața familiei mele, și în fața familiei sale. Am trecut prin asta. Este cea mai neagră pagină a vieții mele. Am spus ani de zile că nu pot crede asta, că va fi bine. Dar este ca o boală. Chiar dacă ești cea mai furioasă persoană, să te ridici și să îți lovești soția, așa ceva nu se poate. Și să faci asta în fața în fața tatăului tău și a fratelui și ei să nu spună o vorbă? Asta e viața mea”, a spus Angela Gheorghiu.

„Sunt lucruri în viață pe care le accepți din partea soțului, dar nu am vrut să continuu să trăiesc cu ideea că soțul este violent. Ajunge! Am spus totul, am făcut totul până în ultimul moment: mi-am spus că nu este adevărat, că nu pot accepta. Bine, acum accept, deci ajunge! O persoană ca asta nu se va schimba niciodată”, a adăugat românca.

La începutul anului, Angela Gheorghiu a venit în România pentru a divorța de Roberto Alagna, cu care se căsătorise în 1996. „Am fost foarte amabilă cu Roberto în această privință, pentru că, altfel, în Franța (unde trăiește el) ar fi fost o mare problemă”, a explicat soprana, adăugând că a vrut să iasă cât mai repede din relația cu tenorul.

Angela Gheorghiu susține că a fost avertizată, încă de la începutul mariajului, în legătură cu temperamentul fostului soț. „Când ești îndrăgostit, ești complet orb. Și nu știi, nu vrei să știi”, a mai spus soprana.

Contactată de jurnaliștii de la The Independent, Marinella Alagna, sora și, totodată, agentul tenorului, a refuzat să comenteze declarațiile Angelei Gheorghiu. „Nu avem timp pentru idioțenii de acest gen”, a declarat sora lui Roberto Alagna.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
La aceste 2 bănci a intrat pensia pe card pe luna octombrie. Când primesc pensia restul pensionarilor?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India