SRI acuzat de poliție politică. Sava: Practicile ilegale nu s-au confirmat

Data publicării:
19012013 20sri-44621

Site-ul sursazilei.ro anunţa în luna decembrie 2012 publicarea unei mărturii făcute de un un angajat al Serviciului de Informaţii. Ulterior, acelaşi site a publicat şi un memoriu olograf, care ascunde, însă, numele celor implicaţi.

Petiţia semnată de o persoană care se recomandă ofiţer în cadrul SRI ar fi fost adresată unui membru al Parlamentului României, cel mai probabil unui preşedinte al Comisiei SRI. Ofiţerul sesizează practici de poliţie politică în cadrul Serviciului şi cere să fie audiat atât el cât şi prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea. Concret, ofiţerul acuză faptul că un coleg ar fi făcut interceptări la comanda unui lider politic din teritoriu.

Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2004-2006.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii spune că astfel de memorii au ajuns şi la conducerea instituţiei. Mai mult, cel care a făcut plângerea a fost audiat de comisiile interne abilitate să ancheteze acest caz. „Multiplele verificări nu au confirmat aceste practici ilegale care au fost presupuse de respectivul ofiţer. Acestea au fost comunicate atât petentului, cât şi instituţiilor care au fost sesizate de acesta”, a spus Sava.

Reprezentanţii Serviciului susţin că însuşi cel care a făcut sesizarea este mulţumit de rezultatele anchetei. Mai mult, acesta este în continuare angajat al SRI.

Costin Georgescu, fost director SRI: Nu avem o lege a securității la nivel actual

„Nu e prima realizare de acest fel. Şi anii trecuţi SRI a avut astfel de realizări. Ţinta a fost de o anvergură deosebită. Ce au vrut spionii era de alt nivel faţă de ţintele anterioare. E un pericol deosebit şi lupta serviciilor este foarte importantă. Nu avem încă o lege a securității adusă la nivelul actual. Lumea s-a schimbat. E necesar ca noul parlament să iasă cu acest pachet de legi. Ţara trebuie apărată. SRI a încercat să fie mereu în pas cu aceste ameninţări. Instituțiile statului trebuie instruite să aibă sisteme de protecţie împotriva atacurilor informatice”, a spus Costin Georgescu, fost director SRI, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri