Ştampila pentru firme va dispărea. Victor Ponta, către ministrul de Finanţe: "Juraţi că aşa este!"

Data publicării:
teodorovici psd ro


Premierul Victor Ponta l-a întrebat, la începutul şedinţei de guvern, pe Ministrul Finanţelor dacă desfiinţează ştampila, acesta răspunzând afirmativ. "Domnule ministru Teodorovici, azi desfiinţăm ştampila? Ziceţi, juraţi că aşa este!", i s-a adresat premierul.

Eugen Teodorovici a răspuns afirmativ precizând că de la momentul publicării ordonanţei în Monitorul Oficial "dispare această obligaţie a contribuabilului în relaţia cu statul român de a folosi această formă învechită şi istorică".

Premierul a afirmat că România va arăta mult mai bine fără ştampile "cu cât mai multă comunicare informatizată".

Un proiect legislativ elaborat de Ministerul Finanţelor prevede eliminarea obligativităţii utilizării ştampilei de către persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pentru declaraţiile, cererile şi alte documentele depuse de acestea la instituţiile publice, precum şi pentru documentele emise între ele.

În luna mai, fostul ministru delegat pentru IMM-uri şi turism Florin Jianu anunţa că Finanţele au promis oamenilor de afaceri că obligativitatea ştampilei pentru firme va fi eliminată la 1 iulie, România fiind, alături de Republica Moldova, singura ţară europeană care nu a implementat această măsură.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri