Stații pentru bicicliști într-un oraș fără piste

Data publicării:
bicicleta

Bicicliştii din Constanţa se plâng că își pun în fiecare zi viaţa în pericol, în timp ce pedalează printre maşini. În oraş nu există nicio pistă special amenajată pentru ei.

„Ar trebui să se facă ceva, ceva urgent, în doi-trei ani de zile maxim, pentru că, în ultimii trei-patru ani de zile, foarte mulţi biciclişti au apărut, şi la noi în oraş, cât şi în ţară”, spune un biciclist.

Singura pistă pentru biciclete în care a investit municipalitatea este în staţiunea Mamaia, acolo unde bicicliştii spun că trebuie să evite maşinile parcate.

Oraşul Constanţa, la ora actuală, nu are amenajat niciun kilometru de pistă de biciclete profesională. Andrei Chivu, arhitect, spune că „ce s-a făcut în Mamaia nu este o pistă de biciclete. Minimum de lăţime este de 2,50 metri - pentru o viteză de 30 de kilometri pe oră. Practic, acea pistă a fost făcută ca noi să ne certăm cu pietonii.”

Chiar şi aşa, în comun cu administraţia din oraşul bulgar Balcic, autorităţile locale au cerut, şi au obţinut, finanţare europeană pentru amenajarea unor staţii de biciclete. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 1,5 milioane de euro. La Balcic, staţiile sunt gata şi funcţionează, la Constanţa sunt întârzieri majore în construcţia celor 30 incluse în proiect.

Există o mică problemă, în acest moment, cu constructorul platformelor, care, din informaţiile noastre, a intrat în insolvenţă. L-am invitat la o discuţie la Primărie”, explică această situație Ani Merlă, director executiv la Primăria Constanţa.

Termenul iniţial, noiembrie 2014, a fost prelungit până în august 2015 şi, apoi, până la sfârşitul acestui an. Dacă staţiile de biciclete din Constanţa nu vor fi gata până atunci, proiectul româno-bulgar ar putea pierde finanţarea europeană.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri