STUDIU: Alcoolismul ar putea fi tratat în curând cu ajutorul realităţii virtuale

Data publicării:
CHESTIONAR ALCOOLICI

Foto: Gulliver/GettyImages

În ultimii ani, numărul cercetărilor care au vizat mecanismele aflate în spatele dependenţei de alcool a crescut foarte mult, iar tratamentele actuale asociază adeseori administrarea de medicamente cu o serie de terapii comportamentale.

Aceste tehnici sunt deosebit de eficiente pentru a lupta împotriva angoaselor, pentru a-i învăţa pe pacienţi să îşi controleze mai bine emoţiile şi pentru a modifica circuitul de învăţare din creier aflat la originea dependenţei de alcool.

Cercetătorii sud-coreeni de la Universitatea Chung-Ang din Seul au mers însă şi mai departe de atât şi au testat un nou program de realitate virtuală, creat pentru a ameliora reacţiile creierului uman, scrie Mediafax.

Obiectivul lor este acela de a obişnui creierul să înveţe din diverse situaţii şi să îşi modifice modul de funcţionare.

Oamenii de ştiinţă au alcătuit un grup de studiu compus din 10 pacienţi care erau dependenţi de alcool. Înainte de începerea experimentului, participanţii au urmat un program de dezintoxicare de o săptămână. Apoi, ei au urmărit trei programe de realitate virtuală pe un ecran de televiziune în 3D, de două ori pe săptămână, timp de cinci săptămâni.

Primul program a fost axat pe destindere. Al doilea viza declanşarea nevoii de alcool, prin prezentarea unor imagini cu persoane care consumă alcool. A treia sesiune prezenta un film în care apar mai multe persoane cu un nivel ridicat de alcoolism şi persoane în timp ce vomitau.

Savanţii asiatici au analizat modificările suferite de metabolismul creierului înainte şi după tratament şi în timpul fiecărui program de realitate virtuală, graţie unor senzori plasaţi pe corpurile pacienţilor. Apoi, aceste rezultate au fost comparate cu cele obţinute de la un grup ţintă, alcătuit din voluntari care nu aveau probleme cu alcoolul.

„Înainte de terapie, am constatat, în grupul dependent de alcool, o activitate metabolică mai mare în sistemul limbic al creierului, în care se află centrii nervoşi care controlează emoţiile şi comportamentul. Însă, după cinci săptămâni, această activitate metabolică a scăzut considerabil şi s-a apropiat de aceea din grupul ţintă, fapt care dovedeşte că acest program de realitate virtuală a avut un efect benefic”, a declarat profesorul Doug Hyun Han, coordonatorul studiului.

Rezultatele experimentului, publicate în The Journal of Studies on Alcohol Drugs, arată că programul de realitate virtuală a declanşat o serie de schimbări pozitive în metabolismul creierelor persoanelor testate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri