Sari la conținut

Summitul de la Bruxelles a fost suspendat până azi. Băsescu crede că se va găsi o soluţie

După ce a discutat cu liderii fiecărei ţări în parte, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a prezentat o nouă varianta asupra bugetului. Suma totală a rămas aceeași - 973 de miliarde de euro. Distribuția banilor este însă alta: au fost mărite fondurile pentru agricultură şi politicile de coeziune, în avantajul ţărilor mai sărace. Banii au fost luaţi însă de la proiectele vizând accelerarea creşterii economice, de care beneficiază în principal ţările dezvoltate. Aşa că noua propunere nu mulţumeşte pe nimeni.

Summitul pare să se îndrepte către eșec, apreciază presa internațională

La negocieri, fiecare stat își apară cu îndârjire interesul național. Nici măcar Franţa şi Germania, cele două motoare economice al Uniunii, nu s-au înţeles în ceea ce priveşte distribuţia fondurilor. Nu e de mirare că Angela Merkel este pesimistă.

Cred că vom avansa puţin, dar mă îndoiesc că vom ajunge la un acord. Am spus deja că va urma a doua etapă", a declarat Angela Merkel.

La rândul său, președintele francez François Hollande a apreciat că „este puțin probabil” să existe un acord asupra bugetului UE. El a spus că, în ceea ce-l privește, nu este încă mulțumit de noile propuneri de la masa negocierilor.

Cât despre britanici, aceștia sunt furioși, pentru că noua variantă de proiect nu ține seama de cererile lor. Premierul britanic David Cameron, cel mai aprig avocat al tăierilor bugetare, a părăsit reuniunea fără a face declarații. În cazul în care discuțiile nu se finalizeaza cu un rezultat, liderii UE trebuie să organizeze un nou summit, cel mai probabil în ianuarie, pentru a stabili bugetul comunitar.

Summitul este suspendat până vineri după-amiază. Este necesar să acordăm timp delegaţiilor să examineze noua propunere a preşedintelui Van Rompuy, după întâlnirile acestuia în cursul zilei de joi cu fiecare dintre şefii de stat şi de guvern”, au explicat mai mulţi diplomaţi, citaţi de AFP.

Băsescu: Sunt multe obstacole, dar cheie e criza

La plecarea de la sediul Consiliului European, preşedintele Traian Băsescu a spus că, în opinia sa, până la urmă se va găsi o soluţie.

"E mai bine afară", le-a spus, râzând, Băsescu jurnaliştilor, preşedintele arătând că este într-o stare de bună dispoziţie.

"Sunt multe obstacole, dar cheia este criza, contributorii neţi vor să îşi diminueze contribuţiile, beneficiarii neţi şi-ar dori să menţină un buget rezonabil al UE. Aceasta este problema. Dar până la urmă trebuie să ajungem la un acord. Cred că până la urmă vom găsi o soluţie", a spus şeful statului.

Întrebat despre referendumul din vară şi situaţia politică actuală din România. "Referendumul? A trecut!", a răspuns Băsescu râzând şi apoi s-a îndepărtat de grupul de jurnalişti pentru a se urca în maşină.

Bani în plus pentru politica agricolă comună

Van Rompuy îşi menţine propunerea de buget de 973 de miliarde de euro pe perioada 2014-2020, adică 1.01 la sută din PIB-ul european, conform surselor. Însă va acorda 8 miliarde în plus politicii agricole comune (PAC) şi 10,6 miliarde politicii de coeziune pentru statele cele mai sărace.

Acesta va reduce 13 miliarde de euro din fondurile alocate bugetului pentru dezvoltare şi infrastructuri mari şi 5 miliarde de euro de la bugetul prevăzut pentru acţiuni exterioare pentru a elimina din reducerile aduse politicii de coeziune în favoarea statelor cele mai sărace şi politicii agricole comune (PAC).

Prima sa propunere reuşise să reducă 75 de miliarde de euro din cererea de 1.047 miliarde de euro a Comisiei. PAC pierdea 25,5 miliarde de euro dintre care 13,5 pentru fondurile destinate ajutoarelor directe pentru agricultori şi intervenţiilor pe pieţe. Aceste reduceri au fost denunţate de către francezi ca fiind inacceptabile.

Coeziunea pierdea la rândul său 29 de miliarde de euro.

Herman Van Rompuy nu s-a atins în schimb de fondurile destinate cheltuielilor de funcţionare a instituţiilor, mai ales cele pentru salariile funcţionarilor şi alţi angajaţi.

Etichete: Consiliul European , summit , herman van rompuy , Bfrixelles

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale