Sute de fişe medicale în alb cu parafe, necesare la obţinerea permisului de conducere, găsite într-un laborator privat

Data publicării:
masina de politie
Sute de fişe medicale în alb cu parafe, necesare la obţinerea permisului de conducere, găsite într-un laborator privat.

Poliţiştii suceveni au deschis un dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, suspectând că reprezentanţii unei firme care operează un laborator de analize din municipiu eliberau fişele medicale necesare fie obţinerii, fie preschimbării permisului de conducere, fără ca titularii acestora să fie văzuţi de vreun alt medic decât cel oftalmolog. Peste 700 de fişe medicale – unele în alb, altele completate deja cu numele unor persoane – au fost găsite la percheziţii făcute la sediul agentului economic.

„Din cercetări a reieşit faptul că persoanele care se prezentau în vederea eliberării fişelor medicale necesare obţinerii/preschimbării permisului de conducere ar fi fost consultate doar oftalmologic şi nu ar fi fost consultate de niciun medic aferent specializărilor menţionate în fişele medicale, existând suspiciuni privind autenticitatea şi veridicitatea aspectelor consemnate în fişele medicale eliberate. Astfel, verificările medicale consemnate ca urmare a consultului medical al pacienţilor nu ar fi fost efectuate în mod real de către medicii care prestează activităţi în cadrul acestei unităţi. Totodată, a rezultat faptul că, după controlul oftalmologic efectuat persoanelor în cauză, acestea aşteptau aproximativ 10 minute, după care ar fi primit fişele medicale”, se arată în documentele Poliţiei.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că persoanele care nu doreau să fie supuse examenelor medicale pentru obţinerea permisului de conducere se adresau unui laborator privat de analize medicale. Poliţiştii şi procurorii au făcut, săptămâna aceasta, percheziţii la sediul agentului economic care operează laboratorul respectiv, unde au găsit sute de fişe medicale în alb, dar purtând parafele unor medici.

Astfel, în urma percheziţiei, au fost descoperite şi ridicate, în original, 295 de fişe medicale parafate şi semnate în alb de medici, precum şi 427 de fişe medicale ale unor persoane completate şi semnate şi alte înscrisuri necesare soluţionării cauzei, precum contracte individuale de muncă ale medicilor implicaţi, fişe de post aferente.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Compartimentul de Investigare a Criminalităţii la Regimul Fondurilor Publice şi a Corupţiei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în cadrul unui dosar penal, privind săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Margot Robbie a dârdâit în rochie transparentă și subțire ca o foiță, în ploaia londoneză. Jacob Elordi a...
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău”...
Newsweek
Pensie de doar 1.250 lei după 29 ani de muncă. Care pensionari iau pensii sub 2.000 lei deși au 30 ani vechime
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Rebecca Ferguson, adevărul despre plecarea din franciza "Mission: Impossible": "Contractul meu se încheiase"
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă