T. Băsescu: România nu a declanșat nicio procedură legată de preluarea funcției de secretar general al NATO

Data publicării:
traian basescu cotroceni 4 apr presidency ro

Este prematur, iar actualul secretar general mai are un an și jumătate de mandat. Doar presa de la noi e foarte grăbită”, a declarat Traian Băsescu, în conferința de presă susținută, la Cotroceni, împreună cu Anders Fogh Rasmussen.

 Presa a vehiculat numele lui Traian Băsescu şi pe cel al lui Mircea Geoană ca posibili candidaţi la funcţia de secretar general al NATO. 

Mandatul meu nu va expira până la finele lui iulie 2014. Deci cred că este mult prea devreme să începem discuțiile cu privire la cine ar putea să fie succesorul meu. Dar, dați-mi voi să vă spun că, în general, există mulți politicieni talentați în statele aliate care ar putea să ocupe această poziție”, a declarat, la rândul său, secretarul general al NATO.

Anders Fogh Rasmussen a evitat să dea vreun nume sau să facă vreun comentariu privind numele vehiculate în România.

Premierul a dezvăluit că un pretendent i-a cerut sprijinul explicit.„Este posibil - şi e foarte posibil - ca viitorul secretar general al NATO să provină din una din ţările noi membre NATO, asta înseamnă în mod clar Polonia şi România. Ştiam că nu este exclus să fie un român, deoarece altcineva, nu Băsescu, a venit, a discutat cu mine acest subiect şi am zis că îl susţin”, a declarat Victor Ponta într-o emisiune televizată.

Mircea Geoană este sprijinit şi de colegii de partid. „E mai aplecat spre această chestiune. A fost ministrul de Externe când ţara a intrat în NATO”susține Ioan Mircea Paşcu.

Citiți și Secretarul general al NATO vine azi în România. A. Rasmussen va discuta cu preşedintele Băsescu şi cu premierul Ponta

Fostul ministru al Apărării a explicat de ce Mircea Geoană este un candidat mai bun decât Traian Băsescu, un alt nume vehiculat pentru conducerea Alianţei Nord Atlantice: Traian Băsescu nu are cum să intre în joc pentru că nu a exista niciun fost preşedinte de stat care să fie secretar general NATO. Este o funcţie prea mică pentru poziţia deţinută anterior”.

În urmă cu o lună, la Digi24, Victor Ponta afirma că Executivul va susţine candidatura unui reprezentant al României, chiar dacă ar fi vorba despre Traian Băsescu.

Mircea Geoană este susţinut chiar de un oficial american. Vicepreşedintele executiv al Consiliului Altantic, Damon Wilson, a scris pe o reţea de socializare că Mircea Geoană este un candidat credibil pentru funcţia de secretar general al NATO.

Alegerea secretarului general NATO se face prin consultări diplomatice între statele membre. Un candidat este ales doar dacă toate ţările îşi dau acordul. De la înfiinţarea organizaţiei, funcţia a fost deţinută de trei britanici, trei olandezi şi doi belgieni. Italia, Spania, Germania şi Danermarca au dat, de asemenea, câte un secretar general al NATO.

În acest moment, doi români sunt în structura NATO. Sorin Ducaru este noul asistent pentru riscuri de securitate al Secretarului General. De trei ani, jurnalista Oana Lungescu este purtătorul de cuvânt al Alianţei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri